Bugetul militar al Chinei depășește 100 de miliarde de dolari, de două ori mare decât al Rusiei

Bugetul pentru apărare al Chinei va creşte cu 11,2% în 2012, ridicându-se la 670,27 de miliarde de yuani (peste 100 de miliarde de dolari), a anunţat astăzi un purtător de cuvânt al statului chinez, la deschiderea sesiunii plenare a parlamentului, informează AFP.

Această creștere  alimentează şi mai mult îngrijorările suscitate de Beijing, care depune eforturi susţinute în vederea depăşirii discrepanţei în domeniul militar din relaţia cu Washingtonul şi Moscova, şi care îşi afirmă din ce în ce mai răspicat ambiţiile de mare putere maritimă regională. Bugetul militar chinez a crescut constant în ultimele două decenii.

Majorarea bugetului militar, superioară creşterii PIB-ului (9,2% în 2011), a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al parlamentului chinez, Li Zhaoxing. “Avem o ţară mare, cu un ţărm întins, însă cheltuielile noastre în domeniul apărării sunt relativ scăzute în comparaţie cu alte ţări ale lumii", a declarat Zhaoxing, subliniind că politica lor militară este una defensivă.

Modernizarea armatei chineze are drept unic scop “apărarea ţării", asigură China. Cu toate acestea, respectiva poziţie oficială este infirmată de fapte, Beijingul dotându-se inclusiv cu puternice arme ofensive. Armata chineză îşi dezvoltă de asemenea o armă balistică în stare să lovească nave de război la o distanţă de mii de kilometri.

Bugetul Chinei în domeniul apărării se va dubla până în 2015 şi va depăşi bugetele cumulate în acest domeniu ale mai multor alte mari puteri militare din regiunea Asia-Pacific, a estimat în februarie Institutul american IHS.

Astfel, de la 119,8 miliarde de dolari la cât se cifra anul trecut, acest buget va ajunge la 238,2 miliarde de dolari în 2015, cu o creştere medie de 18,75% pe an, potrivit cifrelor IHS, care diferă de cele oferite de statul chinez.

Prin comparaţie, Statele Unite au un buget militar anual de circa 740 de miliarde de dolari, Marea Britanie de circa 64 de miliarde de dolari iar Rusia alocă anual 52,7 miliarde de dolari.

Anul trecut, China a testat primul său avion invizibil şi portavion, dar experţii occidentali susţin că cele două arme sunt departe de a deveni operaţionale. De asemenea, regimul comunist investeşte masiv în dezvoltarea de nave de război şi submarine moderne, dar şi torpile puternice văzute ca o ameninţare directă la vasele militare americane din Pacificul de Vest. Armata chineză este pe departe cea mai mare din lume, numărând peste două milioane de soldaţi activi.