Budapesta se simte insultată de FBI

Declaraţiile directorului FBI James Comey cu privire la rolul ungurilor în Holocaust sunt "o generalizare grosolană şi insultătoare", a precizat ministrul ungur de Externe Peter Szijjarto pentru InfoRadio.

Szijjarto se referea la o declaraţie pe care Conney a făcut-o la Muzeul Holocaustului din Washington, în care s-a referit la "oameni altfel de treabă" care au cedat idealurilor naziste şi au devenit "asasini şi complici" în Germania, Polonia, Ungaria şi alte locuri, în al Doilea Război Mondial.

Ministrul a precizat că Guvernul ungar a protestat pe lângă administraţia Statelor Unite, adăugând că a fost corect ca Departamentul de Stat american să prezinte scuze, în mod public, pentru aceste afirmaţii.

Recent, Polonia l-a convocat, de asemenea, pe ambasadorul Statelor Unite şi i-a solicitat să prezinte scuze pentru afirmaţiile despre Holocaust făcute de directorul FBI într-un articol publicat în The Washington Post. Conney spunea că polonezii au fost complici la Holocaust.

Pe de altă parte, preşedintele Legislativului Ungariei Laszlo Kover a cerut, la o reuniune a preşedinţilor parlamentelor statelor membre ale uniunii, la Roma, ca proiectul Acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite să fie ratificat de parlamentele ţărilor membre UE. El a sugerat că Budapesta, care are o relaţie tensionată cu Washingtonul, ar putea bloca tratatul.