Budapesta în lacrimi. Sunt comemorați martirii maghiari din 1956

Budapesta în lacrimi. Sunt comemorați martirii maghiari din 1956

Cu prilejul comemorării a 30 de ani de la reînhumarea fostului prim-ministru martir, lider al Revoluţiei din 1956, Imre Nagy, premierul Ungariei, Viktor Orbán şi soţia sa au depus flori la mormântul acestuia, situat în Cimitirul Rákoskeresztúr din Budapesta, şi au adus un omagiu în faţa victimelor represaliilor care au urmat după revoluţie.

Începută cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23 octombrie, Revoluția a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kádár, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie, inspirată din mișcările protestatare din Polonia din vara aceluiași an, a atras rapid mii de oameni în marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului  Budapesta pentru a se adresa, prin intermediul radioului, națiunii și pentru a-și face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de AVH, Poliția Secretă, care – atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire – a deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului – cel mai cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta – au fost distruse. În acea noapte, Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de viață scurtă, de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă vis-a-vis de calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy. Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția. La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Eroica rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News