Bucureștiul va avea 4 arene de lux, pentru Euro 2020. Ce conțin planurile de reconstrucție ale stadionelor Giulesti, Ghencea, Arcul de Triumf și Dinamo
- Alexandru Toader
- 20 aprilie 2017, 11:43
Stadioanele Giulesti, Ghencea, Arcul de Triumf și Dinamo vor fi reconstruite, nu recondiționate, pentru programul Euro 2020. Potrivit GSP.ro, cele patru are din Capitală vor putea, în viitorul apropiat, să fie propuse pentru cele mai importante partide din cupele europene.
Sursa citată anuță că planul de reconstrucţie a arenelor pentru Europeanul din 2020 a depășit deja de faza proiectelor de prefezabilitate, însă doar pentru trei dintre arene, Steaua, Giuleşti şi Arcul de Triumf. Doar la Dinamo mai sunt sunt ceva probleme, situația fiind în continuare incertă. În ultima fază, arena din Cotroceni va fi varianta de rezevervă.
Ce-i drept, toate aceste stadioane vor trebui să îndeplinească cerințele UEFA, să fie de categoria a 4-a, ceea ce înseamnă că fiecare dintre acestea va număra cel puţin 8.000 de locuri, toate acoperite. Lucrările vor începe la începutul anului viitor, iar limita va fi de 22-24 de luni.
Iată cum arată PLANURILE DE CONSTRUCȚIE pentru cele patru stadioane bucureștene, potrivit GSP.ro:
Stadionul Giuleşti
- va fi păstrată doar peluza dinspre sala de sport, restul va fi demolat
- va avea 15.000-18.000 de locuri, toate acoperite
- va fi în genul noului „Ilie Oană”
- din cauza spaţiului îngust din zonă, noua arena va fi restrânsă astfel încât între tribune şi liniile de cale ferată să fie un spaţiu de cel puţin 4 metri lăţime
- preţ estimativ: 22-25 milioane euro (fără TVA)
Stadionul Steaua
- va fi demolat în întregime, inclusiv „oficiala”
- va fi puţin deplasat către şoşea, pentru a se putea asigura de jur-împrejur un inel de minimum 4 metri lăţime, pentru accesul maşinilor de intervenţie
- va avea 30.000 de locuri, toate acoperite
- forma va fi ovală, modelul de arenă urmând să fie asemănător cu cel al noului „Oblemenco”
- în spaţiile dintre suprafaţa exterioară şi partea posterioară a tribunelor vor fi construite un hotel pentru jucători şi un muzeu
- preţ estimativ: 45 milioane euro (fără TVA)
Stadionul Arcul de Triumf
- vor fi păstrate doar vechile vestiare, care vor fi mărite conform standardelor UEFA pentru stadioanele de categoria a 4-a
- va avea 8.000 de locuri, toate acoperite
- va fi în formă de U, fără peluză spre Mănăstirea Caşin, respectivul perimetru urmând să fie închis printr-o construcţie ce va găzdui un centru de recuperare şi un hotel pentru sportivi
- la cererea Ministerului Culturii, noua arenă nu va putea fi înalţată mai mult de nivelul P plus 1, iar acoperişul va fi asemănător clădirilor din zonă
- preţ estimativ: 12 milioane euro (fără TVA)
Stadionul Dinamo
- ar urma să fie demolat în întregime
- va avea 22.000-25.000 de locuri
- va fi oval, asemănător celui ce va fi construit în Ghencea
- dacă se va face fără pistă de atletism, conform Legii Sportului, Ministerul de Interne ar trebui să facă o alta, asemănătoare, tot în cadrul Complexului Dinamo
- preţ estimativ: 33-37 milioane euro (fără TVA)