Am ciocnit un pahar, cand statul roman a tras apa la closetul istoriei, condamnand regimul comunist.

Acum, ca Sarbatorile au pus un bemol entuziasmului care a insotit publicarea raportului Comisiei Tismaneanu, as vrea sa spun ce m-a tulburat in legatura cu aceasta condamnare.

Intre cei care au aplaudat gestul presedintelui, prea multi au fost cei care au facut-o de pe pozitii ideologice. Nu-mi pasa prea mult daca aceste pozitii se numesc nationaliste, crestin-democrate sau liberale. Stiu ca spun o banalitate, dar uneori este util sa repeti ca 2 si cu 2 nu fac 5: statul roman nu a condamnat comunismul ca optiune politica, a condamnat regimul comunist din Romania, un sistem totalitar instaurat prin dictat strain si mentinut prin crima si teroare.

Admit ca, in loc de "condamnarea regimului comunist din Romania", presa a fost in dreptul ei sa foloseasca numele scurt "condamnarea comunismului".

In fond, mass-media nu au facut decat sa urmeze o obisnuinta a limbii romane, care a pervertit in ultimii 16 ani semantica acestui cuvant. Cu totii ne-am obisnuit sa punem semnul egal intre "comunism" si "crima", intre "gandire comunista" si "reflex totalitar", intre "comunist" si "idiot" sau "criminal".

Dar tocmai pentru ca regimul comunist a fost condamnat oficial in Romania, aceasta obisnuinta trebuie sa inceteze. Pentru ca este o prostie enorma si o confuzie rusinoasa.

Presedintele si-a insusit opinia Comisiei, dupa care regimul totalitar din Romania s-a bazat pe ideologia comunista "importata din URSS".  Or, nicaieri in lumea academica occidentala, sursele ideologiei comuniste nu sunt de cautat in spatiul sovietic.

Comunismul romanesc este de factura leninista, fiind in esenta sa o doctrina criminala si ilegitima. Cand vorbim unui strain despre "comunism", fara cuvenitele precizari, nu facem altceva decat sa dam un nume scurt si prost unei experiente totalitare.

Sensul curent sub care comunismul circula in Occident e acela al unei ideologii umaniste, usor utopice, dar in niciun caz criminale. Si nu cred ca exportul unei confuzii locale ne face mai exotici, cred ca ne face doar ridicoli.

In Occident, optiunea comunista nu e un lucru scandalos. Pentru un tanar cu mintea deschisa, adevaratul scandal il constituie inegalitatea crasa a sanselor care-l despart pe un copil nascut intr-un cartier instarit de un copil nascut intr-un cartier de imigranti sau ipocrizia unor natiuni care se autoproclama "civilizate" si care-si intemeiaza bunastarea pe saracia, foametea si mortalitatea infantila din lumea a treia.

Nu-i poti spune unui tanar violentat de aceste realitati ca optiunea lui e criminala pentru ca regimurile comuniste au produs, oriunde au fost impuse, numai moarte si suferinta. E la fel de stupid ca si cum i-ai spune unui crestin ca mantuirea e ilegitima pentru ca a existat Inchizitia.

Distinctia pentru care pledez le poate parea celor care au facut puscarie inainte de ‘89 doar un moft. Dar, intre generatia care si-a irosit viata in comunismul romanesc si noi, exista o generatie inca activa, chiar foarte activa, care intretine cu buna-stiinta o confuzie ce maculeaza la nesfarsit ideile de stanga si comunismul ca filosofie politica in numele destinelor frante de regimul totalitar din Romania.

Nu sunt naiv si stiu ca, pentru majoritatea intelectualilor din Romania, inocentarea comunismului este un faux pas. Dar este un faux pas care bantuie nu doar Europa, ci si acest colt de lume, unde tinerii mai mult sau mai putin umblati citesc si altceva decat cele "321 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea".

www.bucurenci.ro