Un show spectaculos semnat de renumitul brand Nissa, la Bucharest Fashion Week, a fost ținut în Sala de Marmură a Casei Presei. Cel mai cunoscut influencer de modă la nivel global, Leonie Hanne, a fost prezent la eveniment
Leonie Hanne la Bucharest Fashion Week
Leonie Hanne este considerată influencerul numărul 1 în lumea modei. Leonie a ajuns astăzi, în București pentru a fi prezentă la defilarea colecției Nissa.
Vedeta a venit în România la invitația brandului Nissa, care și-a prezentat colecția 2024-2025. Evenimentul a fost unul impresionant. Spațiul, muzica și decorurile au fost gândite în cel mai mic detaliu, iar invitații au fost aleși pe sprânceană.
Leonie Hanne, în vârstă de 36 de ani, a reușit să atragă fani din toate colțurile lumii, datorită stilului său unic.
Leonie Hanne, cel mai cunoscut influencer de modă
Cu un număr de 4,8 milioane de urmăritori pe Instagram, Leonie a ajuns la București pentru evenimentului Bucharest Fashion Week. Faimosul influencer a venit în România la invitația brandului Nissa, care și-a prezentat colecția 2024-2025 în Sala de Marmură a Casei Presei Libere.
Aceasta a venit direct din America în București. Recent, vedeta a fost prezentă la defilarea momentului, Victoria’s Secret Fashion Show 2024.
Spectacolul de modă american a avut loc marți seară, 15 octombrie. Influencerița a postat pe paginile de socializare numeroase imagini și videoclipuri din cadrul evenimentului. Imediat după defilarea din New York, Leonie a aterizat la București, surprinzând nume mari din industria modei.
Bucharest Fashion Week se desfășoară între 15-18 octombrie
Evenimentul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2024 este primul eveniment de anvergură internațională de fashion din România și se desfășoară în perioada 15-18 octombrie.
Colecțiile cele mai recente ale unor designeri români sau din Europa de Est pot fi admirate în show-urile care au loc atât în clădiri istorice, cât și în spații neconvenționale.
Câteva imagini cu Leonie Hanne s-au strecurat pe rețelele de socializare. Potrivit surselor România TV, influencerița va sta în capitala României doar joi.
Nume cunoscute din film și media, precum Adela Popescu, Elena Gheorghe, Elvira Deatcu, Inna, Denise Rifai sau Ana Morodan au fost prezente la evenimentul Nissa.