Bruxelles-ul a decis. Cine va ocupa cea mai importantă funcție din lume

Brussels, Belgium 16 september 2012 EU DEVDAYS 2012 - Panel Disaster Risk Reduction in the Age of Climate Change,Kristalina Georgieva, European Commissioner for International Cooperation, Humanitarian Aid and Crisis Response, Photo © European Union

Economista bulgară Kristalina Georgieva a fost desemnată vineri candidata UE la conducerea Fondului Monetar Internaţional, informează AFP şi Reuters.

Georgieva, în vârstă de 65 de ani, este un politician de centru-dreapta. Apreciată pentru abordarea sa directă, Georgieva şi-a construit cariera prin forţele proprii, urcând până în vârful ierarhiei Băncii Mondiale, unde a ajuns să ocupe postul de director executiv în 2017, după o experienţă de aproape 7 ani la Bruxelles, unde a ocupat, în Comisia Europenă, posturile de comisar pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, respectiv buget şi resurse umane.

La Banca Mondială, Georgieva s-a făcut remarcată pentru susţinerea acordată egalităţii de gen şi combaterii schimbărilor climatice.

Pe profilul contului său de Twitter, Kristalina Georgieva are postată o imagine alb-negru a familiei sale şi următorul comentariu: „Dintr-un sat din Bulgaria, CEO al Băncii Mondiale - aşa arată posibilul”.

Kristalina Georgieva vorbeşte curent limba rusă şi şi-a construit relaţii bune cu Moscova în urma experienţei ca director pentru Rusia al Băncii Mondiale în perioada 2004 - 2007.

Ea şi-a început cariera la Banca Mondială în 1993, după câţiva ani în care a predat, în special la prestigioasa Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA.

Nu s-a prezentat la niciun scrutin electoral în ţara din care provine, Bulgaria, concetăţenii descoperind-o practic odată cu numirea sa în cadrul Comisiei Europene. La nivel european, este afiliată dreptei moderate şi pro-europene a Partidului popular European (PPE), conform AFP.

Guvernele statelor membre UE au înaintat o listă cu candidaţi, din care s-a detaşat Georgieva, chiar dacă, pentru ca aceasta să preia postul, ar trebui modificate regulile FMI care impun ca directorii generali să aibă mai puţin de 65 de ani în momentul numirii.

Necesitatea acestei schimbări de reguli ar putea slăbi candidatura prezentată de UE dacă un număr suficient de mare de state membre ale FMI se opun modificării.

Poziţia de director general al FMI, pentru care candidează Kristalina Georgieva, a fost întotdeauna ocupată de un european. Până în iulie la conducerea FMI din Washington s-a aflat franţuzoaica Christine Lagarde, care a demisionat pentru a ocupa postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene.

În ultimii ani, Kristalina Georgieva a mai fost candidată la conducerea ONU (2016), numele său fiind de asemenea vehiculat luna trecută de mai mulţi lideri europeni pentru ocuparea posturilor de preşedinte al Comisiei Europene sau a Consiliului European.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru postul de director general al FMI este 6 septembrie, iar selecţia finală este aşteptată să se încheie până pe pe 4 octombrie.