ALERTĂ LA BRUXELLES! Peste 15 persoane, INTOXICATE într-o clădire a Uniunii Europene. Toți oamenii au fost EVACUAȚI

Alertă la Bruxelles, după ce peste 15 persoane au fost intoxicate cu o substanță chimică. Incidentul s-a petrecut într-o clădire a Uniunii Europene, unde au loc reuniuni oficiale.

Un număr de cinci persoane au ajuns la spital, potrivit informațiilor primite de la pompierii belgieni. 

Clădirea unde a avut loc incidentul a fost evacuată, cei care se aflau înauntru la acea oră, fiind mutați într-o altă clădire.

„A avut loc un amestec nefericit de produse chimice la bucătărie. Acest lucru a provocat emanaţii care au intoxicat aproximativ 15 persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, potrivit Digi24.ro. 

Incidentul nu va împiedica desfășurarea reuniunii Consiliului European, care va avea loc săptămâna următoare.