Guvernul de la Londra a decis să suspende sine die activitatea fililalelor British Conucil din Sankt-Petersburg şi Ekaterinburg, ca răspuns la atitudinea „reprobabilă şi nedemnă“ a Rusiei, conform declaraţiilor ministrului britanic de externe, David Miliband.
Şeful diplomaţiei Marii Britanii, care de la începutul cazului Litvinenko, în 2006, se află într-o confruntarea surdă cu Moscova, şi-a exprimat ieri în termeni duri „furia“ şi „consternarea“ ţării sale faţă de „intimidările crase“ la care i-au supus serviciile de informaţii ale Moscovei pe angajaţii ruşi ai celor două filiale ale British Council.
„Astfel de acţiuni sunt reprobabile, nedemne pentru o mare ţară şi contrare literei şi spiritului cadrului juridic în care funcţionează British Concil“, a declarat Miliband, apreciind că gestul Moscovei aruncă „o pată pe reputaţia Rusiei“.
Declaraţiile dure ale lui Miliband, a cărui poziţiei a fost întărită şi de Uniunea Europeană în ansamblu, au venit la o zi după ce angajaţii sucursalelor din Sankt-Petersburg şi Ekaterinburg ale agenţiei culturale a Ministerului britanic de Externe, au fost convocaţi de FSB, succesorul fostului KGB, pentru a fi avertizaţi că „lucrează pentru o organizaţie ilegală“. Autorităţile ruse au cerut încă din decembrie închiderea filialelor British Concil din cele două oraşe. Deşi a recunoscut că incidentul British Council este un nou episod al confruntării generate de cazul „Litvinenko“, oficial, Moscova a acuzat institutul cultural al diplomaţiei britanice de fraudă fiscală. Solicitarea Moscovei a generat o reacţie fermă din partea Londrei care a respins acuzaţiile.