Brigăzile Roşii ameninţă Franţa

Departamentul antiterorism al procuraturii din Paris a deschis o anchetă cu privire la o serie de ameninţări cu atentate împotriva trenurilor care circulă în Franţa.

Materialul de plecare pentru anchetatori constă într-o scrisoare de revendicare în limba italiană şi semnată „BR” (Brigăzile Roşii). Atentatele ar fi trebuit să aibă loc în Haute Savoie. Mai multe instituţii din regiunea Alpilor francezi au primit telefoane de avertizare în legatură cu bombe plasate în trenuri care circulau pe linia Chambery – Aix le Bains. Procuratura din Chambery a pasat dosarul de cercetare Parisului, după ce a intrat în posesia unei scrisoari cu dedicaţia „Un cadou de la Brigăzile Roşii”. Misiva a fost găsită într-o cabină telefonică  din Franţa. Săptămîna trecută, premierul francez Francois Fillon a semnat decretul de extrădare în Italia a ex-brigadistei Marina Petrella. (Cristian Peneş)