Liderii europeni își văd bulversat calendarul negocierilor pentru Brexit: acum ei se tem să nu îi dea apă la moară lui Le Pen în alegeri.
Liderii celor 27 de state rămase în UE și eurocrații de la Bruxelles intenționau să organizeze un summit pe 6-7 aprilie, pentru a stabili liniile generale care să stea la baza negocierilor cu Marea Britanie și ce condiții de ieșire din Uniune i se oferă acesteia.
Însă toate aceste planuri au fost date peste cap după ce premierul britanic, Theresa May, a anunțat că va activa Articolul 50 pe martie.
După cum notează ziarul londonez The Times, citând o sursă de la Brixelles, „notificarea Marii Britanii privind data de 29 martie nu lasă timp suficient pentru pregătirea Consiliului European pe 6-7 aprilie pentru a adopta liniile generale pentru Brexit”.
Sursa a adăugat că deși nu a fost stabilită nici o dată, cele 27 de țări membre rămase vor avea nevoie de un termen între patru și șase săptămâni pentru a pregăti un plan de Brexit.
Acest lucru poate împinge summit-ul chiar în mijlocul celor două tururi ale alegerilor prezidențiale din Franța, la sfârșitul lui aprilie, sau, ca alternativă, la jumătatea lunii mai. Alegerile din Franța sunt programate pe 23 aprilie (turul I) și pe 7 mai (turul II).
Eurocrații sunt îngrijorați că, dacă summit-ul UE ar avea loc pe 27 aprilie, deci între cele două tururi ale alegerilor din Franța, atunci Le Pen (pe care toate sondajele o dau sigur în turul II) ar putea folosi reuniunea europeană ca muniție pentru a-și mobiliza electoratul eurosceptic.
Dacă, însă, summit-ul ar avea loc pe 7 mai, ar însemna că Bruxelles-ul pierde o lună din cei doi ani de negociere aflați la dispoziție.
Într-un interviu acordat ediției de duminică a ziarului german Bild, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, lăsa să se înțeleagă că dorește un acord de Brexit împovărător pentru Marea Britanie, ca să descurajeze orice alte tentative de părăsire a UE: „Exemplu britanic îi va face pe toți să înțeleagă că nu merită să pleci”.