Brexit-ul a schimbat radical peisajul european. Liderii de la Bruxelles sunt prinși pe picior greșit în propriile jocuri de culise.
Premierul scoțian Nicola Sturgeon a anunțat că va depune săptămâna viitoare un proiect de lege pentru un al doilea referendum privind independența Scoției.
Vorbind în fața Congresului Partidului Național Scoțian (SNP), Sturgeon a confirmat că un „proiect de lege care propune un referendum de independență va fi publicat pentru consultare” săptămâna viitoare.
Premierul scoțian a precizat:
„Sunt hotărâtă ca Scoția să-și poată reconsidera poziția față de independența sa, și aceasta înainte ca Marea Britanie să părăsească UE, dacă este necesar pentru a proteja interesele țării noastre.”
Și, fără a mai aștepta rezultatele consultării, Nicola Sturgeon le-a cerut simpatizanților săi să facă campanie pentru independență, avertizând însă asupra pericolului instalării unui sentiment prea puternic de siguranță.
„Va trebui să dovedim interesul pentru independență și să o câștigăm la urne.”
Anunțul surprinzător al lui Sturgeon a fost un răspuns la strategia premierului britanic Theresa May, care a refuzat să consulte parlamentele regionale în privința negocierilor cu Uniunea Europeană privind condițiile de ieșire din UE ale Marii Britanii și a anunțat că optează pentru un „Brexit dur”. Aceasta va însemna că Londra va prefera să-și securizeze frontierele, chiar cu riscul de a ieși din piața unică.
Pentru Nicola Sturgeon, strategia tăioasă a premierului May este contrară intereselor scoțienilor, care, la referendumul de Brexit din 23 iunie, au votat în proporție de 62% pentru rămânerea în Uniunea Europeană.
Lidera scoțienilor naționaliști a interpelat-o pe May:
„Nu Scoția a ales să se ajungă în această situație – partidul vostru a făcut-o. În 2014, ne-ați spus că Scoția este un partener egal în Regatul Unit. Ei bine, este momentul să o dovediți.”
Situația de acum doi ani s-a schimbat
Pe 18 septembrie 2014, scoțienii au votat în proporție de 55% să rămână în cadrul Regatului Unit. Atunci, Uniunea Europeană declanșase o campanie împotriva indenpendenței, amenințându-i pe partizanii acesteia că un eventual stat scoțian va fi exclus din UE și obligat să ia de la capăt procedurile de admitere.
După doi ani, situația este cu totul răsturnată. Excluderea Edinburgh-ului de la procedurile de negociere a Brexitului va fi folosită de naționaliștii scoțieni pentru a acuza din nou „dominația englezilor”.
Însă Nicolei Sturgeon nu-i va fi ușor să impună acest al doilea referendum pentru independență. Mai întâi, pentru că cei 62% dintre scoțieni, care au votat împotriva Brexitului, nu vor vota toți în favoarea independenței.
Potrivit unei cercetări realizate de Institutul BMG, citată de La Tribune, ideea unui noi referendum nu se bucură de prea multă popularitate, fiind susținută de numai 38% dintre scoțieni, 47% opunându-se.
Cifrele, deși se mai pot schimba în condițiile unui Brexit dur, sunt grăitoare.
Scăderea prețului petrolului a redus resursele Scoției și sunt numeroși observatorii care avertizează asupra costului economic al unei rupturi de Londra.
Întrebările care se puneau în 2014, rămân de actualitate. Mai ales care va fi moneda viitoarei Scoții independente. Aceste întrebări au fost atunci decisive pentru ca tabăra partizanilor rămânerii în sânul Marii Britanii să câștige. Situația s-ar putea schimba acum? Greu de spus, mai ales că Uniunea Europeană manifestă o atitudine ambiguă față de o eventuală Scoție independentă.
Entuziasmul UE s-a răcit
În zilele care au urmat referendumului de Brexit, Comisia Europeană i-a arătat Nicolei Sturgeon multă simpatie. În timp ce fostul președinte al Comisiei, Jose Manuel Barroso, refuzase să îl întâlnească pe premierul scoțian de atunci, Alex Salmond, înainte de referendumul de independență din 2014, Jean-Claude Juncker a primit-o cu multă căldură pe Nicola Sturgeon.
Însă căldura s-a topit repede. Ideea Bruxelles-ului, de a se folosi de Edinburgh ca mijloc de presiune asupra Londrei, propunându-i un statut special, ba chiar susținere directă în caz de referendum pentru independență, înainte de ieșirea oficială a Marii Britanii din UE, a stârnit multă vâlvă. Pentru că Scoția nu este un caz izolat.
Situația din insulele britanice este observată cu multă atenție din Catalonia, unde majoritatea parlamentară este una independentistă. Guvernul spaniol, care refuză orice idee de autodeterminare a Cataloniei, nu are de gând să dea apă la moară ideii de independența a Scoției. Pentru că dacă Bruxelles-ul ar susține separatismul Edinburgh-ului, cum s-ar putea opune separatismului Barcelonei?
Atitudinea negativă a Spaniei este de altfel puternic susținută și de Franța, speriată că astfel s-ar crea un precedent care să dea idei propriilor naționaliști regionali.
De aceea, chiar și în cazul în care Scoția și-ar proclama independența, rămânerea sa în UE nu mai este sigură. Ea ar putea fi obligată să ia de la capăt procedurile de aderare, ceea ce face ca atracția pentru indepedență să scadă.
Care referendum?
Una dintre întrebările cele mai fierbinți în cazul unui al doilea referendum scoțian de independență va privi modul de desfășurare. În 2014, referendumul a făcut obiectul unor lungi negocieri cu guvernul britanic.
În octombrie 2012, un acord între Londra și Edinburgh a permis stabilirea cadrului de desfășurare a votului, care trebuia organizat de parlamentul scoțian pe baza unei singure întrebări simple. Iar guvernul britanic se angaja să respecte rezultatul referendumului. În caz de „da”, independența trebuia să se producă efectiv în următorii doi ani de după vot. Angajamentul Londrei a făcut ca votul să aibă impact. Rcunoașterea de către autoritățile britanice făcea implicit ca și puterile străine să recunoască rezultatul votului.
Însă această situație nu mai este astăzi de actualitate. Poate parlamentul scoțian, de capul său, să decidă organizarea unui referendum de independență, trecând peste Londra? Pare puțin probabil.
Nicola Sturgeon i-a cerut Theresei May să accepte din nou termenii acordului din 2012. Însă guvernul britanic de acum este mult diferit de cel de acum patru ani. Brexitul a provocat un viraj spre dreapta, către un stil mai autoritar.
Așa că situația Scoției ar putea ajunge să semene din ce în ce mai mult cu a Cataloniei. O majoritate independentistă va fi confruntată cu refuzul puterii centrale de a recunoaște dreptul la autodeterminare al regiunii, ca și dreptul de a avea un cuvânt de spus în politica externă a țării.
Din acel moment, singura cale pentru Edinburgh va rămâne acțiunea unilaterală și forțarea unei rupturi de sub autoritatea britanică. Aceasta este calea pe care pare să meargă Catalonia, după ce parlamentul de la Barcelona a validat săptămâna trecută o nouă foaie de parcurs incluzând un referendum de autodeterminare unilateral, în a doua săptămână din septembrie, în 2017.
Jocul Bruxelles-ului între Edinburgh și Barcelona
Acest eveniment complică și mai mult situația scoțienilor. Dacă Scoția alege să meargă pe calea Cataloniei, Londra și Madridul vor deveni de facto aliați. Franța însăși, dacă va rămâne consecventă actualei politici de a refuza orice modificări ale Europei, va refuza ră recunoască o eventuală independență a Scoției sau a Cataloniei.
Nu se va putea face diferența între un caz și celălalt, pe motiv că una este favorabilă UE și cealaltă nu.
Dacă UE recunoaște independența Scoției, atunci nu o va putea nega nici pe cea a Cataloniei. Mai mult, Bruxelles-ul nu va putea nici măcar sprijini mișcarea de independență scoțiană și să o descurajeze pe cea catalonă.
Situația pune Bruxelles-ul într-o încurcătură uriașă. Dacă slăbirea Edinburgh-ului devine o prioritate pentru Madrid sau Paris, atunci acestea vor fi obligate să facă concesii Londrei.
În final, referendumul Nicolei Sturgeon ar putea deveni un atu pentru britanici în negocierile cu Bruxelles-ul, pentru Brexit. Grăuntele de nisip scoțian ar putea gripa obiectivele actuale ale Franței și Germaniei, care încearcă să facă din Brexit o lecție pentru toți eurscepticii care ar putea fi tentați să repete aventura Londrei.