Brexit. Ultima șansă pentru un acord între Marea Britanie și UE

Brexit. Ultima șansă pentru un acord între Marea Britanie și UE

Nici o masă verde fără pește

Accesul pescarilor europeni la apele britanice, un subiect hipersensibil pentru unele state membre, se numără printre cele trei puncte care au blocat discuțiile din martie cu privire la modul de soluționare a disputelor în viitorul acord și garanțiile cerute de UE în materie de concurență în schimbul accesului britanic fără cote sau tarife pe marea sa piață.

Această nouă serie de negocieri de 48 de ore nu va fi, poate, ultima, deoarece saga Brexit a fost atât de bogată în întorsături.

Potrivit lui George Eustice, acordul părea încheiat joi seară, înainte ca UE să adauge „un set de cereri suplimentare care au cauzat unele probleme”.

Oricare ar fi rezultatul de luni seara, relația viitoare cu Londra ar trebui să fie oricum unul dintre subiectele fierbinți ale summitului european de joi și vineri de la Bruxelles.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la retragerea sa oficială din UE,  pe 31 ianuarie, Regatul Unit a continuat să aplice normele europene. Abia la sfârșitul acestei perioade de tranziție, pe 31 decembrie, va părăsi piața unică și uniunea vamală.

În absența unui acord, schimburile comerciale între Londra și UE vor avea loc de la 1 ianuarie în conformitate cu singurele reguli ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), sinonim cu taxe vamale sau cote, cu riscul unui nou șoc economic pe lângă cel legat de pandemia de coronavirus.