Despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană seamănă tot mai mult cu un divorț urât, în care cei doi protagoniști se lovesc pe sub masă.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, acuză Uniunea Europeană că îl ameninţă cu impunerea unei frontiere comerciale în Marea Irlandei şi cu o blocadă alimentară între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, dacă este de acord cu termenii săi în ceea ce priveşte relaţia post-Brexit, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Executivul britanic a anunţat că plănuieşte să ignore legea internaţională încălcând parţial tratatul de retragere semnat în ianuarie, când Regatul Unit a părăsit blocul comunitar, afirmând că are nevoie de o lege nouă pentru a proteja comerţul liber între cele patru naţiuni care formează Regatul Unit.
Decizia a degradat relaţiile dintre Londra şi Bruxelles şi a crescut probabilitatea ca negocierile comerciale dintre Regatul Unit şi UE să eşueze şi să nu se ajungă la niciun acord înainte de încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit la sfârşitul lui decembrie.
Într-un articol în Daily Telegraph, Boris Johnson a scris că a devenit „neliniştit” în ultimele săptămâni că UE este posibil să fie înţeles greşit termenii acordului de divorţ, care includ un protocol privind Irlanda de Nord menit să prevină revenirea unei frontiere fizice între provincia britanică şi Republica Irlanda.
„Acum auzim că, dacă nu suntem de acord cu termenii UE, atunci UE va folosi o interpretare extremă a protocolului privind Irlanda de Nord pentru a impune o frontieră comercială deplină în Marea Irlande”, a scris Johnson în Daily Telegraph.
„Ni se spune că UE nu doar că va impune taxe vamale pe bunurile transportate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, dar şi că este posibil să oprească transportul de produse alimentare din Marea Britanie spre Irlanda de Nord”, a continuat el.
Premierul britanic a apreciat că poziţia UE reprezintă un risc atât pentru Regatul Unit, cât şi pentru pacea în Irlanda de Nord, unde Acordul din Vinerea Mare din 1993 a pus capăt unui număr de 30 de ani de violenţă sectară.
„Trebuie să protejăm Regatul Unit de dezastru şi de aceea am conceput o plasă de siguranţă legală - în Legea privind piaţa internă din Regatul Unit - pentru a ne clarifica poziţia şi a lămuri incoerenţele”, a mai scris Johnson.
„Aşa că hai să punem capăt oricărei potenţiale neînţelegeri. Să înlăturăm acest pericol din însăşi structura Regatului Unit. Haideţi să facem UE să renunţe la aceste ameninţări”, a conchis el.