Liniile directoare ale negocierilor privind Brexitul au fost adoptate, sâmbătă, la Bruxelles, de liderii celor 27 de state ale UE. Decizia a fost luată cu unanimitate.
„Liniile directoare adoptate în unanimitate. Mandatul politic ferm şi corect pentru discuţiile privind Brexitul este pregătit”, a anunţat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de Agerpres.
Negocierile oficiale dintre privitoare la ieşirea din UE, între Londra și Bruxelles, vor începe după alegerile anticipate care vor avea loc în Marea Britanie pe 8 iunie.
Londra și Bruxellesul vor avea de stabilit ce drepturi vor avea cetăţenii comunitari în Marea Britanie, precum şi cei britanici în UE, suma pe care Londra o va achita pentru angajamentele financiare deja asumate în cadrul UE şi relaţiile viitoare dintre Marea Britanie şi UE.
Premierul britanic, Theresa May, își doreşte ca relaţiile dintre țara sa și UE să fie negociate în paralel cu condiţiile ieşirii din Uniune, dar oficialii de la Bruxelles şi cancelarul german Angela Merkel vor ca mai întâi să fie definitivate condiţiile separării şi abia apoi să se discute cadrul noilor relaţii.
Ieșirea Marii Britanii din UE a fost decisă în urma unui referendum care a avut loc pe 23 iunie 2016. Tabăra anti-UE, „Leave”, a câștigat la votul popular cu 51,89%, față de doar 48,11%, cât a strâns tabăra „Remain”, în ciuda sondajelor, care dădeau câștigătoare opțiunea în favoarea rămânerii în Uniune.
În urmă cu câteva zile, premierul britanic Theresa May a anunțat convocarea de alegeri parlamentare anticipate, care se vor desfășura pe 8 iunie.
BREXIT: Parlamentul britanic s-a AUTODIZOLVAT
Ce au discutat Theresa May şi Jean-Claude Juncker la lumina lumânărilor