BREXIT nu e SFÂRȘITUL LUMII pentru britanici! Iată CIFRELE pe care STĂPÂNII LUMII ar face orice să le ASCUNDĂ!

BREXIT nu e SFÂRȘITUL LUMII pentru britanici! Iată CIFRELE pe care STĂPÂNII LUMII ar face orice să le ASCUNDĂ!

De fiecare dată când poporul alege ceva ce nu convine elitelor, se anunță sfârșitul lumii. Un întreg concert de ieremiade, vociferări, insulte și amenințări se revarsă non-stop pe toate posturile de televiziune și radio. Ziarele establishmentul abia reușesc să cuprindă toate tânguirile. Poporul e tâmpit și s-a lăsat manipulat- de ruși, de conspirațiile extremei drepte și de discursurile urii. Singura soluție este să se refacă votul până iese cum vor cei care conduc lumea, că ei știu cel mai bine. Ultimul exemplu de acest fel este Brexitul. Dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, e nenorocire- englezii, scoțienii, ngalezii și nord-irlandezii intră pe mâna celor patru cavaleri ai Apocalipsei.

De la o vreme însă realitatea le râde în nas casandrelor progresisto-globaliste. Departe de a ajunge cerșetorii Europei, salariații britanici o duc deocamdată din ce în ce mai bine. O spune Oficiul Național de Statistică al Marii Britanii. În perioada septembrie - noiembrie 2018, 75,8 la sută dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani erau angajate cu plată – cel mai ridicat procent de ocuparea a forței de muncă din 1971. Situația este chiar mai bună, dacă ținem cont și de faptul că 21 la sută dintre englezii de vârstă activă nu caută un loc de muncă, probabil pentru că au venituri suficient de mari. Ca urmare, rata șomajului este de circa 4 la sută, cea mai mică de la jumătatea anilor 70. Și mai e ceva îmbucurător. Veniturile angalaților au înregistrat și ele o creștere cu 3,4% (doar 1,2, dacă luăm în considerare rata inflației). Deși e lipsă de muncitori, economia continuă să se dezvolte. În perioada octombrie-decembrie 2018, au apărut 853.000 de locuri noi de muncă - un nivel record.

Nu e vorba de niciun miracol. Aceasta este reacția pieței muncii la despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană. Pentru că forța de muncă ieftină care venea din Uniune (singurii muncitori pe care se poate conta din punct de vedere al cunoștințelor și al disciplinei) nu se mai înghesuie în Marea Britanie având în vedere incertitudinea, companiile locale au fost nevoite să bage mai adânc mâna în buzunare. O recunosc cinstit experții britanici. "Auzim din ce în ce mai des că firmelor le este mai dificil să recruteze personal (....). Ca urmare, managementul a început să răspundă acestei probleme plătind puțin mai mult angajații. (...) De asemenea, aud de la o mulțime de oameni că angajații lor par a fi mai încrezători și sunt dispuși să-și schimbe locurile de muncă pentru salarii mai mari, chiar dacă anterior s-ar fi mulțumit cu ceea ce aveau", spune Gertjan Vlieghe de la Comitetul de politică monetară al Bank of England.

Sigur, o să-mi spuneți că Brexitul nu s-a produs și nu e exclus ca un uragan economic să lovească Marea Britanie, pentru că UE nu înseamnă doar libera circulație a muncitorilor, ci și a bunurilor și a capitalului. Aici într-adevăr va fi o problemă, pentru că birocrația UE va face tot ce îi stă în puteri să demonstreze că nu există viață în afara Uniunii. Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Baenier, a avertizat deja că și în cazul unei despărțiri fără un acord, Marea Britanie va trebui să plătească Uniunii miliarde de euro. Londra poate conta însă pe piețele din Statele Unite ale Americii și din fostele sale dominioane, așa că nu vă grăbiți să plecați urechea la ce spun trompetele globaliste.

Și dacă tot veni vorba de Marea Britanie, ultimele sondaje arată că după respingerea acordului convenit cu UE în Parlament, cei mai mulți britanici (28 la sută) cred că cea mai bună variantă ar fi o ieșire fără niciun acord. 24 la sută pledează pentru un nou referendum. În timp ce 8 la sută susțin că premierul ar trebui să mai încerce să găsească sprijinul parlamentar de care are nevoie. 11 la sută dintre britanici solicită însă alegeri anticipate. Studiul realizat de ICM și citat de ziarul The Guardian, a fost realizat în perioada 16-18 ianuarie a.c. Pe un eșantioan reprezentativ de 2046 de persoane, un al doilea sondaj, citat de postul Sky News, arată că 56 la sută dintre britanici se opun organizării unui al doilea referendum.