Brexit . Românii vor călători fără viză. Totul a fost stabilit de Parlamentul European

Legea aprobată joi de la Parlamentul European prevede faptul că britanicii vor putea sta în UE cel mult 90 de zile fără viză, doar dacă și cetățenilor din UE le este permis același lucru în Marea Britanie.

Parlamentul European a aprobat joi o lege care le va garanta cetățenilor britanici dreptul de a călători fără viză în Uniunea Europeană după Brexit, scrie Euronews.

Britanicii vor putea să stea în statele UE fără viză cel mult 90 de zile într-o perioadă oarecare de 180 de zile. Legea prevede explicit că scutirea de vize va fi valabilă numai dacă Marea Britanie va implementa o măsură similară pentru cetățenii Uniunii Europene.

Măsura a fost aprobată cu 502 voturi pro, 81 contra și 29 de abțineri. Legea va trebui adoptată acum de Consiliul Uniunii Europene și va trebui publicată în Jurnalul Oficial al UE până pe 12 aprilie, noul termen-limită pentru Brexit.

Europarlamentarul bulgar Sergei Stanishev a declarat joi că legea este „un pas important în garantarea călătoriilor fără viza între UE și Marea Britanie după Brexit, mai ales în cazul unei ieșiri fără acord”.

Înainte de vot, deputații au respins tentativele de a amâna votul, de a purta o dezbatere completă asupra textului sau de a adăuga amendamente.

Într-o declarație, Stanislav a declarat joi că legea este „un pas important pentru garantarea călătoriei fără vize între UE și Marea Britanie după Brexit, mai ales în cazul unei înțelegeri”.