La numai o zi de la decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, analiştii politici încearcă evalueze efectele pe termen lung ale rezultatului referendumului şi să s pregătească pentru ceea ce va urma.
Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene susţine că nu există motive să aşteptăm luna octombrie pentru a începe negocierile cu privire la termenii rupturii Marii Britanii de UE, aşa cum şi-a exprimat premierul britanic dorinţa. Oficialul European pune în vedere faptul că desparţirea nu va fi una amiabilă şi spune că nici povestea dintre Marea Britanie şi UE nu a fost una foarte strânsă oricum. Juncker adaugă că retragerea Marea Britanii va duce la creşterea rolului Germaniei, cu precizarea că este de aşteptat ca şi alte state membre UE să urmeze exemplul Marii Britanii.
„Trebuie să ţinem Europa unită. Nu putem cădea pradă isteriei sau şocului”, a spus şi Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe.
Uniunea Europeană încearcă acum să se regrupeze, în urma şocului primti după rezultatele votului din Marea Britanie. Miniştrii de externe ai celor şase state fondatoare UE se vor întâlni astăzi la Berlin, unde sunt aşteptaţi şi preşedintele Franţei, premierul Italiei şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Locaţia aleasă pentru a purta discuţiile de după referendumul britanicilor, nu este deloc aleasă la întâmplare. „Germania va continua să joace un rol central, chiar mai important în Uniunea Europeană", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru cotidianul Bild.
Uniunea Europeană va deveni vulnerabilă şi va pierde din putere
Agenţia americană Stratfor apreciază că retragerea Marii Britnanii din UE va subţia puterea organizaţiei şi va da peste cap raporturile de putere din UE.
„Germania se baza pe sprijinul Marii Britanii pentru a promova comerţul liber în faţa tendinţelor protecţioniste ale Franţei. Franţa vedea Marea Britanie nu doar ca pe un partener esenţial în domeniul apărării, ci şi ca pe o contrapondere pentru influenţa germană", scrie Stratfor. Stratfor adaugă că referendumul britanic duce la reducerea infleunţei la nivel mondial a UE, facând-o vulnerabilă în faţa crizei migraţiei şi a terorismului internaţional, plus la riscul ca alte state să urmeze exemplul, scrie Digi 24.
„Populiştii nu pierd nicio ocazie ca să-şi expună gălăgios ideile antieuropene", a declarat preşedintele Comisiei Europene, fără să excludă referendumuri pentru ieşirea din UE şi în alte ţări membre.