Brexitul prostituatelor. Lucrătoarele sexuale românce, hărțuite și vizate pentru deportare

Prostituatele din Marea Britanie care provin din alte țări sunt vizate pentru deportare și sunt ținta atacurilor și agresiunilor

Aceasta din cauza discriminării față de străini intensificată de Brexit, scrie The Independent.

Publicația citează un dosar cu 20 de astfel de cazuri, printre care și cel al unei românce.

Dosarul a fost elaborat de Colectivul Englez al Prostituatelor (ECP) și dă exemplele unor femei care au fost vizate de poliție în vederea arestului și deportării, deși aveau dreptul de a rămâne în Marea Britanie. Totodată, se mai arată în studiu, poliția neagă rapoartele de violență față de femei, scrie ziarul romanesc.net.

Liliana Gashi, un purtător de cuvânt al grupului, a declarat: „De la votul pentru Brexit, atacurile rasiste asupra prostituatelor imigrante au crescut, în special la adresa celor care lucrează pe stradă. Muncim pentru a ne câștiga existența, la fel ca celelalte femei, iar familiile noastre și câteodată comunități întregi depind de banii pe care îi câștigăm”.

Cerem ca sindicatele și alții preocupați de drepturile muncitorilor și ale imigranților să ne ajute să stabilim că prostituția este muncă, pentru a ne putea organiza alături de alți lucrători pentru protecție față de exploatare și abuz”, a mai spus Gashi.

ECP susține că prostituatele sunt dezavantajate și discriminate, deoarece munca lor nu este recunoscută în Marea Britanie. Nu este ilegal ca oamenii să cumpere sau să vândă sex unul de la sau către altul, în Marea Britanie, dar coalizarea lucrătorilor sexuali sub formă de grupuri este ilegală.

Niki Adams, alt purtător de cuvânt al ECP, spune că arestările și deportările prostituatelor imigrante din UE au crescut de la referendumul pentru Brexit din iunie 2016.

„Prostituatele imigrante din țări UE precum România, Albania și Polonia au dreptul să lucreze în Marea Britanie, dar au fost luate și deportate”, a spus ea.

Femeia mai susține că poliția le-a confiscat documentele de călătorie sau pașaportul, spunând: „Ți le vom da înapoi numai dacă îți iei un bilet exclusiv dus către România”.

Potrivit acesteia, poliția a profitat de faptul că în general oamenii sunt rasiști față de imigranți. „Este îngrijorător să auzim că mai multe prostituate de pe stradă au fost amenințate de gangsteri violenți, iar un sergent a spus că «Dacă îmi spui că ești prostituată, te vor aresta»”, a precizat Adams.

Este dat exemplul unei prostituate din România, anonimă, arestată și acuzată de vagabondaj și pentru că acosta bărbați. Femeia a fost dusă din instanță, la Centrul pentru Imigranți Yarl’s Wood.

Ea urma să fie deportată pentru că era un „infractor persistent”, deoarece între aprilie 2017 și iunie 2018 a fost condamnată de șase ori pentru vagabondaj și pentru că acosta bărbați.

Femeia plecase din România din cauza violenței domestice și muncea pentru a-și întreține cei doi copii și pentru a acoperi costurile de sănătate pentru sora și mama sa, ambele bolnave, potrivit studiului ECP.

După trei săptămâni, ea nu a mai putut îndura condițiile de detenție și perspectiva de a se lupta în justiție, așa că a decis să se întoarcă în România.

Organizația i-a găsit un avocat pentru a-i apăra cazul.

„Detenția sa stabilește un precedent periculos, poliția fiind încurajată să cumuleze aresturile și condamnările multiple ale prostituatelor, să le marcheze drept infractori persistenți și să meargă până la deportare”, susțin reprezentanții ECP.

Dosarul organizației, intitulat „Prostituatele sunt atacate de Brexit”, include 20 de cazuri de femei din rețea care acuză că au fost luate în vizor de către poliție și de către oficialii de la imigrări, în ultimii cinci ani, care în unele cazuri au eșuat în a le deporta.