Compania Discovery a anunțat că va înainta o solicitare în Olanda privind licențe audiovizuale pentru canalele sale europene de plată, înainte de Brexitul programat pe 29 martie. Discovery are nevoie de licențe acordate într-un stat membru UE.
„Având în vedere Brexit-ul, Discovery va solicita în Olanda noi licențe de emisie pentru portofoliul său de canale cu plată din UE. Discovery va menține și sediul din Regatul Unit și a reînnoit pe termen lung contractul de închiriere pentru principalul birou din Londra, din West London, care găzduiește peste 1000 de angajați. Compania își păstrează licențele Ofcom pentru canalele dedicate pentru Marea Britanie”, arată un purtător de cuvânt al companiei.
În aceeași situație se află și alte companii media internaționale, inclusiv Turner Broadcasting System și NBC Universal, informează hdsatelit.com.