Parlamentul britanic va dezbate şi îşi va exprima votul asupra planului B privind Brexit-ul al premierului Theresa May la 29 ianuarie, a anunţat joi preşedinta Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, potrivit Reuters.
Acordul iniţial propus de May, după ce a fost convenit cu Uniunea Europeană, a fost respins marţi cu o largă majoritate de Camera Comunelor, iar Andrea Leadsom a spus că, luni, premierul va înainta o propunere şi va face o declaraţie privind paşii următori.
"O dezbatere de o zi asupra propunerii va avea loc marţi, 29 ianuarie, urmată de supunerea acesteia la vot în Camera Comunelor", a declarat Andrea Leadsom în Parlament, relateaza Agerpres.
Parlamentarii britanici au respins masiv marţi seară acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din Uniunea Europeană, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Camera Comunelor a refuzat acordul ieşirii din UE: 432 de parlamentari au votat împotriva textului, iar 202 s-au exprimat pentru, în ciuda unui ultim avertisment înaintea votului din partea premierului May privind ''incertitudinea'' pe care ar urma să o provoace o respingere.
Este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii.