Premierul britanic Theresa May se va confrunta în această seară cu un vot de neîncredere, în Parlamentul Britanic, după o înfrângere zdrobitoare asupra acordului cu Uniunea Europeană în privința Brexit-ului.
Liderul Opoziției, Jeremy Corbyn, a prezentat moțiunea de neîncredere împotriva guvernului, marți, după ce Parlamentul a respins acordul de retragere.
Votul de neîncredere va avea loc miercuri seară, în jurul orei 20:00 CET (22:00 ora României), în urma dezbaterilor din Camera Comunelor.
Theresa May are nevoie de 318 voturi pentru a rămâne în fruntea Guvernului, din totalul de 650 de parlamentari din Camera Comunelor. Dintre aceștia, șapte membri ai partidului irlandez nu au drept de vot, patru speakeri nu votează, iar patru parlamentari care ajută la numărarea voturilor nu intră în calcul, potrivit Euronews.