Un eventual vot asupra acordului pentru Brexit s-ar lovi de o respingere în Camera Comunelor, a afirmat, luni seară, premierul britanic Theresa May.
Într-o declaraţie adresată parlamentului, Theresa May a mai admis că în Camera Comunelor nu există o majoritate care să sprijine mecanismul de ''backstop'' (plasă de siguranţă) pentru Irlanda de Nord prevăzut în acordul convenit cu UE.
„Este clar că, în timp ce există susţinere pentru multe dintre aspectele esenţiale ale înţelegerii, într-o chestiune, cea a backstop-ului pentru Irlanda de Nord, există o preocupare profundă şi extinsă”, a spus şefa executivului britanic.
„Prin urmare, vom amâna votul programat pentru mâine, astfel încât să nu divizăm Camera” Comunelor, a confirmat ea informaţiile apărute puţin mai devreme, adăugând că guvernul său va intensifica pregătirile pentru o eventuală ieşire din UE fără niciun acord cu Bruxelles-ul, încercând în acelaşi timp să obţină din partea europenilor „garanţii” care să vină în întâmpinarea îngrijorărilor exprimate de parlamentarii britanici.
Guvernul britanic a publicat săptămâna trecută, forţat de parlament, avizul juridic complet întocmit asupra acordului privind Brexitul încheiat cu UE, aviz care avertizează că Regatul Unit riscă să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă aplică aşa-numitul mecanism al „plasei de siguranţă” (backstop) pentru Irlanda de Nord.
Acest „backstop” a fost acceptat de premierul Theresa May pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi el prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală cu UE şi că Irlanda de Nord va rămâne şi ea aliniată unor anumite norme ale pieţei unice europene dacă Londra şi Bruxelles-ul nu reuşesc să convină o altă soluţie pentru frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, sau nu reuşesc să convină un nou tip de relaţie comercială post-Brexit.
Decizia Theresei May aruncă şi mai mult în incertitudine procesul privind ieşirea Regatului Unit din UE, mai ales că ea nici nu a evocat o dată la care ar urma ca acordul de retragere să fie supus votului Camerei Comunelor.
Posibilele evoluţii acum merg de la o părăsire dezordonată a Uniunii Europene pe 29 martie 2019, data efectivă a Brexitului, până la organizarea unui nou referendum, această a doua variantă fiind însă din nou respinsă de Theresa May în intervenţia sa.
Mai mult, şefa executivului se confruntă pe plan intern nu doar cu opoziţia laburistă, dar şi cu propria tabără conservatoare ostilă acestui acord, precum şi cu reticenţele micului partid nord-irlandez DUP ce-i asigură fragila majoritate din legislativ.
Vice-preşedintele DUP, Nigel Dodds, i-a cerut luni premierului May să vină de la Bruxelles (unde va participa joi şi vineri la Consiliul European) cu schimbări reale în acordul privind Brexitul, altfel să fie pregătită pentru înfrângere în parlamentul de la Londra.
„Ceea ce spune prim-ministrul pur şi simplu nu este credibil. Ea spune că ascultă şi vorbeşte despre asigurări şi reasigurări, dar nu înţelege că acordul de retragere şi textul constrângător din punct de vedere legal este inacceptabil pentru această Cameră”, a explicat Nigel Dodds. „Vă rugăm, doamnă prim-ministru, începeţi să ascultaţi cu adevărat şi veniţi înapoi cu schimbări în acordul de retragere, în caz contrar el va fi respins”, i-a transmis el premierului Theresa May.
Mai devreme în cursul zilei, Comisia Europeană a declarat că nu va renegocia acordul privind Brexitul deja acceptat de liderii europeni la ultimul lor summit, potrivit Agerpres.