BREXIT. Peste 100 de EUROPARLAMENTARI cer BRITANICILOR să se RĂZGÂNDEASCĂ

Peste 100 de eurodeputaţi au semnat până acum o scrisoare către cetăţenii britanici prin care aceştia sunt îndemnaţi să-şi reconsidere decizia cu privire la ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, relatează dpa.

În scrisoare, parlamentarii europeni îşi exprimă îngrijorarea tot mai pronunţată faţă de „un dezastru (în desfăşurare) al Brexit-ului care va dăuna atât Marii Britanii, cât şi Europei”.

„Suntem reticenţi în a interveni în politica dumneavoastră internă, dar nu putem să nu observăm că sondajele de opinie arată un număr tot mai mare de votanţi care vor o ocazie să reconsidere decizia cu privire la Brexit”, se arată în scrisoarea europarlamentarilor.

„Orice decizie britanică de a rămâne în UE ar fi salutată călduros de noi”, spun deputaţii europeni, care laudă 'impactul enorm' pe care politicienii şi cetăţenii britanici l-au avut asupra proiectului european.

În scrisoare, eurodeputaţii îi îndeamnă pe cetăţenii britanici să reconsidere, 'în interesul viitoarei generaţii de tineri', decizia cu privire la Brexit şi se angajează, în acest caz, să 'lucreze' împreună cu aceştia 'pentru reformarea şi îmbunătăţirea Uniunii Europene'.

Deocamdată, din totalul de 751 de eurodeputaţi, scrisoarea a fost semnată de 111, a declarat unul dintre aceştia, creştin-democratul german Peter Liese.

Scrisoarea mai poate fi semnată până la data de 21 ianuarie, urmând a fi publicată în presa britanică în săptămâna următoare, a indicat cabinetul europarlamentarului german pentru agenţia dpa, potrivit Agerpres.