“ Domnule prim-ministru, domnule Rector, excelentele voastre, doamnelor si domnilor:

Ingaduiti-mi mai intai sa va multumesc pentru acordarea acestei oportunitati de a ma intoarce la Bruges, in circumstante foarte diferite de cele ale ultimei mele vizite efectuate la scurt timp dupa dezastrul de la Zeebrugge Ferry, cand curajul belgian si devotamentul medicilor si asistentelor dvs au salvat atatea vieti britanice.

In al doilea rand, permiteti-mi sa spun ce placere este sa vorbesc la Colegiul Europei aflat sub distinsa conducere a rectorului sau [profesorul Lukaszewski - nota traducatoarei]. Colegiul joaca un rol vital si din ce in ce mai important in viata Comunitatii Europene.

In al treilea rand, as dori sa va multumesc pentru invitatia de a-mi sustine discursul in aceasta magnifica sala. Ce loc mai bun pentru a vorbi despre viitorul Europei decat o constructie care ne aminteste de maretia pe care Europa o atinsese deja acum peste 600 de ani. Orasul Bruges pastreaza pentru noi, britanicii, si alte semnificatii istorice. Geoffrey Chaucer era un vizitator frecvent aici. Si prima carte tiparita in limba engleza a fost produsa aici, in Bruges, de William Caxton. 

BRITANIA SI EUROPA

Domnule Presedinte, m-ati invitat sa vorbesc despre Britania si Europa. Poate ca ar trebui sa va felicit pentru curajul dvs. Daca ar fi sa dati crezare unora dintre lucrurile spuse si scrise despre vederile mele asupra Europei, ar fi ca si cum l-ati fi invitat pe Ginghis Han sa vorbeasca despre coexistenta pasnica! [doamna Thatcher avea umor - nota traducatoarei]

Doresc sa incep eliminand cateva mituri despre tara mea, Britania, si relatia cu Europa, iar pentru a face asta, trebuie sa spun cate ceva despre identitatea Europei insesi.

Europa nu este creatia Tratatului de la Roma [tratatul de infiintarea a Comunitatilor Europene 1950 - nota traducatoarei]. Cu atat mai putin ideea europeana este proprietatea vreunui grup sau institutii.

Noi, britanicii, suntem mostenitorii legatului culturii europene in egala masura cu oricare alta natiune. Legaturile noastre cu restul Europei, cu continentul Europei, au fost un factor dominant al istoriei noastre.

Pret de trei sute de ani am fost parte a Imperiului Roman si hartile noastre inca pastreaza liniile drepte ale drumurilor pe care romanii le-au construit.

Stramosii nostri – celti, saxoni, danezi – au venit de pe Continent.

Natiunea noastra a fost – in acest cuvant preferat de Comunitate – “restructurata” sub domnia normanda si angevina [de la Casa de Anjou] in secolele al XI-lea si al XII-lea.

Anul acesta aniversam 300 de ani de la glorioasa revolutie in care coroana britanica a fost preluata de Printul William de Orange si Regina Mary.

Vizitati marile biserici si catedrale ale Britaniei, cititi literatura noastra si ascultati limba noastra: toate stau marturie a bogatiei culturale pe care am preluat-o de la Europa si pe care alti europeni au preluat-o de la noi.

Noi, britanicii, suntem pe drept mandri de felul in care, de la Magna Carta din 1215, am fost pionierii si am dezvoltat institutii reprezentative ca bastioane ale libertatii. Si mandri de felul in care timp de secole Britania a fost caminul oamenilor din restul Europei care cautau adapost din calea tiraniei.

Insa stim ca fara mostenirea ideilor politice europene nu am fi putut realiza atat de mult. De la gandirea clasica si medievala am imprumutat conceptul de domnie a legii care delimiteaza societatea civilizata de barbarie. Si de la Crestinatate , la care Rectorul s-a referit – Crestinatate care vreme indelungata a fost sinonima cu Europa – cu recunoasterea naturii unice si spirituale a individului, pe care idee noi ne bazam si azi credinta in libertatea personala si alte drepturi ale omului.

Prea des istoria Europei este descrisa ca o serie de interminabile razboaie si certuri. Totusi, din perspectiva prezentului, ce prevaleaza este experienta comuna. De exemplu, povestea felului in care Europenii au explorat, au colonizat – si da, fara scuze – au civilizat o buna parte din lume este istoria extraordinara a talentului, priceperii si curajului. 

Dar noi, britanicii, avem un fel foarte special de a contribui in Europa. De-a lungul secolelor ne-am luptat pentru a impiedica Europa sa cada sub dominatia unei singure puteri. Ne-am luptat si am murit pentru libertatea ei.

La numai cateva mile de aici zac trupurile a 120.000 de soldati britanici care au murit in Primul Razboi Mondial. Daca n-ar fi fost vointa de a lupta si de a muri, Europa ar fi fost unita de multa vreme, insa nu in libertate si justitie.

Ajutorul britanic pentru miscarile de rezistenta de-a lungul ultimului Razboi a fost cel care a ajutat mentinerea vie a flacarii libertatii in atatea tari, pana la ziua eliberarii.

Maine, Regele Badoiun [al Belgiei] va participa la comemorarea multor bravi belgieni care si-au dat viata in serviciul militar al Aviatiei Regale Britanice [Royal Air Force; RAF] – un sacrificiu pe care niciodata nu-l vom uita.

Si a fost dinspre fortareata insulei noastre locul de unde a inceput eliberarea Europei.

Si iata-ne azi, stand impreuna.

Aproape 70.000 de militari britanici sunt stationati in Europa continentala.

Numai aceste lucruri si dovedesc angajamentul nostru fata de viitorul Europei. 

Comunitatea Europeana este doar o manifestare a identitatii europene, dar nu este singura. 

Nu trebuie sa uitam Estul de dincolo de Cortina de Fier [pentru cei mai tineri, era vorba de lagarul comunist sovietic, din care faceam parte si noi - nota traducatoarei], oameni care odata s-au bucurat de impartasirea plenara a culturii, libertatii si identitatii europene, si carora li s-au retezat radacinile. Trebuie sa privim la Varsovia, Praga si Budapesta ca la mari orase europene. Si nu trebuie sa uitam ca valorile europene au ajutat Statele Unite ale Americii sa devina valorosul si viteazul aparator al libertatii care sunt. 

VIITORUL EUROPEI

Aceasta nu este o cronica arida a unor fapte obscure din bibliotecile prafuite ale istoriei. Este consemnarea a aproape doua mii de ani de implicare britanica in Europa, de cooperare cu Europa si de contributie in Europa, contributie care azi este la fel de valida si ferma ca-ntotdeauna.

Da, am privit si la orizonturi mai largi – la fel ca altii – si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta, pentru ca Europa nu ar fi prosperat niciodata si nu va prospera niciodata ca un club ingust la minte, orientat doar spre interior.

Comunitatea Europeana apartine tuturor membrilor ei. 

Si dati-mi voie sa fiu foarte clara:

Marea Britanie nu viseaza la o existenta calduta, izolata la periferiile Comunitatii Europene. Destinul nostru este in Europa, ca parte a Comunitatii.

Insa asta nu inseamna ca viitorul nostru sta numai in Europa, si nici al Frantei sau al Spaniei, sau al oricarui alt membru.

Comunitatea nu este un scop in sine, un obiectiv final. Nici nu este un instrument institutional care sa fie modificat constant conform dictatelor unui concept intelectual abstract.

Nici nu trebuie sa fie osificata de interminabile reglementari. 

Comunitatea Europeana este un mijloc practic prin care Europa poate asigura prosperitatea si securitatea oamenilor ei intr-o lume in care exista multe alte natiuni si grupuri de natiuni puternice. 

Noi, europenii, nu ne putem permite sa risipim energii in dispute interne sau dezbateri institutionale tainice. Acestea nu sunt un substitut pentru actiunea eficienta. 

Europa trebuie sa fie pregatita atat pentru a contribui cu toata forta la propria securitate cat si pentru a concura comercial si industrial intr-o lume in care succesul este de partea tarilor care incurajeaza initiativa si intreprinderile private, mai degraba decat de partea celor care incearca sa le diminueze. 

In seara aceasta as dori sa stabilesc cateva principii calauzitoare pentru viitor, care cred ca vor asigura succesul Europei, nu doar in termenii economiei si apararii, ci si in privinta calitatii vietii si influentei asupra oamenilor ei. 

1.COOPERARE VOLUNTARA INTRE STATELE SUVERANE 

Primul meu principiu calauzitor este acesta: cooperarea voluntara si activa intre state suverane independende este cea mai buna cale pentru a construi o Comunitate Europeana de succes.

 A incerca sa suprimi nationalitatea si sa concentrezi puterea la centrul unui conglomerat european ar fi extrem de daunator si ar pune in pericol obiectivele pe care incercam sa le realizam. 

Europa va fi mai puternica tocmai pentru ca are Franta ca Franta, Spania ca Spania, Marea Britanie ca Marea Britanie, fiecare cu obiceiurile, traditiile si identitatea ei.

Ar fi o nebunie sa incerci sa le incadrezi intr-un fel de tipar identitar de personalitate europeana.

Unii dintre parintii fondatori ai Comunitatii credeau ca SUA ar trebui sa fie modelul. Insa intreaga istorie a Americii este substantial diferita de a Europei.

Oamenii au plecat acolo pentru a scapa de intoleranta si constrangerile vietii din Europa. Ei au cautat libertate si oportunitati; si puternicul simt al acestui scop i-a ajutat, de peste doua secole, sa creeze o noua unitate si mandrie de a fi american, la fel cum mandria noastra sta in aceea de a fi britanic sau belgian sau olandez sau german.

Sunt prima care sa afirm ca in multe privinte tarile Europei ar trebui sa incerce sa vorbeasca pe o singura voce. Doresc sa ne vad lucrand mai strans asupra lucrurilor pe care le putem face mai bine impreuna decat singuri. Europa este mai puternica atunci cand procedam asa, fie ca vorbim de comert, aparare sau relatiile cu restul lumii.

Insa a lucra impreuna nu presupune centralizarea puterii la Bruxelles sau ca deciziile sa fie luate de o birocratie numita. 

Intr-adevar, este ironic faptul ca chiar atunci cand tari ca URSS, care incearca sa dirijeze totul de la centru, invata ca succesul depinde de dispersarea puterii si deciziei de la centru, exista unii in Comunitate care par a dori sa mearga in directia opusa.

Noi nu am retras cu succes barierele impuse de statul britanic doar ca sa le vedem reimpuse la nivel european de un Super-Stat european exercitand o noua dominatie de la Bruxelles. 

Sigur ca dorim sa vedem Europa mai unita si cu un mai mare sens al scopului comun. Insa asta trebuie sa se intample intr-un fel care sa conserve traditiile diferite, puterile parlamentare si simtul mandriei nationale ale fiecarei tari; pentru ca acestea au fost sursa vitalitatii Europei de-a lungul secolelor.  

2.INCURAJAREA SCHIMBARII

Al doilea principiu calauzitor al meu este urmatorul: politicie comunitare trebuie sa abordeze problemele prezente intr-un mod practic, oricat de dificil ar fi.

Daca nu putem reforma acele politici comunitare care sunt evident gresite sau ineficiente si care produc pe buna dreptate nelinistea publica, atunci nu vom obtine suportul public pentru dezvoltarea viitoare a Comunitatii. 

Si de aceea realizarile Consiliului European de la Bruxelles din februarie trecut sunt atat de importante.

Nu era corect ca jumatate din bugetul total al Comunitatii sa fie cheltuit pentru stocarea si evacuarea surplusului de produse alimentare. Acum acele stocuri au fost drastic reduse.

A fost absolut corect sa decidem ca partea agriculturii din buget sa fie redusa pentru a elibera resurse pentru alte politici, cum ar fi ajutarea regiunilor defavorizate si a (re)calificarii pentru locuri de munca.

A fost corect sa introducem disciplina bugetara pentru a intari aceste decizii si a aduce sub mai mult control cheltuielile Comunitatii.

Iar celor care s-au plans ca s-a cheltuit prea mult timp cu detalii financiare le-a scapat esentialul. Nu poti construi pe fundatii subrede, financiare sau de orice fel, si reformele fundamentale din iarna trecuta au netezit calea pentru progresele remarcabile inregistrate in privinta Pietei Unice.

Insa nu ne putem opri la ceea ce am realizat. De exemplu, sarcina reformarii Politicii Comune Agricole [PCA] este departe de a fi completa.

Desigur, Europa are nevoie de o industrie agricola stabila si eficienta. Insa PCA este nemanageriabila, ineficienta si ingrozitor de scumpa. Productia surplusurilor nedorite [productie pe stoc] nu protejeaza nici veniturile, nici viitorul fermierilor.

Trebuie sa continuam sa urmarim politici care pun oferta in acord cu cerintele pietei, si care vor reduce supraproductia si vor limita costurile.

Desigur, trebuie sa protejam satele si regiunile rurale care sunt o parte atat de importanta a vietii noastre nationale, insa nu prin instrumentul controlului preturilor agricole.

3.EUROPA DESCHISA LIBEREI INITIATIVE [intreprinderii private] 

Al treilea principiu calauzitor este nevoia politicilor comunitare de a incuraja libera initiativa privata.

Daca Europa doreste sa infloreasca si sa creeze locuri de munca in viitor, libera initiativa privata este cheia. 

Cadrul de baza este acesta: Tratatul de la Roma a fost conceput ca o Carta a Libertatii Economice. Dar nu in acest fel a fost de regula citit si, cu atat mai putin, aplicat.

Lectia de istorie economica a Europei din anii ’70 si ‘80 este ca PLANIFICAREA CENTRALA SI CONTROLUL DETALIAT NU FUNCTIONEAZA si ca INITIATIVA SI EFORTUL PRIVAT FUNCTIONEAZA.

Ca economia controlata de Stat este reteta spre crestere economica scazuta si ca libera initiativa incurajata de cadrul legal aduce rezultate mai bune.

Obiectivul unei Europe deschise liberei initiative este motorul crearii Pietei Europene Unice din 1992. Scapand de bariere, oferind companiilor posibilitatea de a opera la scara europeana, putem concura cu Statele Unite, Japonia si alte puteri economice emergente din Asia sau din alta parte.

Iar asta inseama PIETE LIBERE, actiune pentru largirea optiunilor, actiune pentru REDUCEREA INTERVENTIEI GUVERNAMENTALE.

Scopul nostru NU trebuie sa fie reglementarea mai multa si mai detaliata de la centru: ar trebui sa fie dereglementarea si ridicarea constrangerilor comerciale.

Marea Britanie a condus intotdeauna in ce priveste deschiderea pietelor pentru altii.

City-ul londonez a primit institutiile financiare din toate partile lumii, si de aceea este cel mai mare si mai de succes centru financiar al Europei.

Am deschis piata noastra echipamentelor de telecomunicatii, am introdus competitia pe piata serviciilor si si chiar in interiorul retelelor – pasi pe care altii din Europa abia acum ii iau in considerare.

In transportul aerian, am preluat conducerea in ce priveste liberalizarea si am vazut beneficiile transportului mai ieftin si a optiunilor mai largi.

Comertul naval de coasta este deschis flotelor comerciale ale Europei.

Am vrea sa spunem acelasi lucru si despre multi alti membri ai Comunitatii.

In ce priveste problemele monetare, dati-mi voie sa spun urmatoarele. Cheia problemei nu este daca ar trebui sa avem o Banca Centrala Europeana. Cerintele practice si imediate sunt:

-implementarea angajamentului comunitar pentru miscarea libera a capitalurilor – in Marea Britanie o avem;

-si pentru abolirea controlului schimburilor – in Marea Britanie l-am abolit in 1979;

-stabilirea unei piete libere autentice a serviciilor bancare, de asigurari si investitii;

-o mai larga folosire a ecu (unitatea monetara europeana; la vremea aceea nu exista moneda Euro, ci doar o moneda de cont utilizata ca moneda de calcul si calculata pe baza unui “cos valutar” format din monezile statelor membre - nota traducatoarei)

In toamna aceasta, Marea Britanie va emite bonuri de trezorerie in ecu si speram sa vedem si alte guverne comunitare facand acelasi lucru.

Acestea sunt cerinte REALE pentru ca sunt ceea ce comunitatea de afaceri si industria comunitara au nevoie pentru a concura eficient in lumea larga. Si sunt ceea ce consumatorul european doreste, pentru a-si largi optiunile si a scadea costurile.

Spre acesti pasi practici de baza ar trebui sa-si indrepte Comunitatea atentia. Dupa ce toate acestea vor fi realizate si sustinute o perioada de timp, ne vom afla intr-o pozitie mai buna pentru a judeca urmatoarea miscare.

Acelasi lucru este valabil si cu privire la frontierele dintre tarile noastre. 

Sigur ca dorim sa facilitam accesul bunurilor prin frontiere.

Sigur ca dorim sa facilitam circulatia oamenilor in interiorul Comunitatii. 

Insa este o chestiune de elementar bun simt ca nu putem aboli total orice control de frontiera daca urmeaza sa ne protejam cetatenii de criminalitate si sa stopam miscarea drogurilor, teroristilor si imigrantilor ilegali.

Acest lucru a fost subliniat grafic acum trei saptamani cand un curajos ofiter vamal german, facandu-si datoria la frontiera dintre Olanda si Germania, a dat o lovitura majora teroristilor IRA.

Si inainte de a parasi subiectul pietei unice, dati-mi voie sa spun ca NU avem nevoie de noi reglementari care sa ridice costul salarizarii si sa faca piata europeana a muncii mai putin flexibila si mai putin competitiva decat a furnizorilor de peste mari.

Daca dorim sa avem un Statut European al Companiilor, ar trebui sa contina un minimum de reglementare.

Si va asigur ca noi, in Marea Britanie, ne vom lupta cu orice incercari de introducere a colectivismului si corporatismului la nivel european – desi, ceea ce oamenii vor sa faca in propriile lor tari, este treaba lor. 

4.EUROPA DESCHISA LUMII

 Al patrulea principiu calauzitor NU ar trebui s fie protectionismul.

Expansiunea economiei globale ne cere sa continuam procesul de ridicare a barierelor comerciale, si sa o facem prin negocieri multilaterale in cadrul GATT[General Agreement on tariffs and Trade].

Ar fi o tradare daca, in timp ce ridicam restrictiile comertului in interiorul Europei, comunitatea ar cauta sa ridice bariere protectioniste externe mai mari.

Trebuie sa ne asiguram ca abordarea noastra a comertului global este consistenta cu liberalizarea pe care o predicam acasa.

Avem o responsabilitate de a da tonul in aceasta privinta, o responsabilitate care este in mod particular indreptata catre tarile mai putin dezvoltate. Acestea nu au nevoie doar de ajutorul nostru; mai mult ca orice, ele au nevoie de imbunatatirea oportunitatilor comerciale daca urmeaza sa castige demnitatea data de cresterea puterii economice si independentei lor. 

5.EUROPA SI APARAREA MILITARA

Ultimul meu principiu calauzitor priveste o chestiune fundamentala: rolul tarilor europene in apararea militara.

Europa trebuie sa continue mentinerea unei aparari sigure prin intermediul NATO. 

Nu poate fi vorba de relaxarea eforturilor, chiar daca asta inseamna luarea unor decizii dificile si costuri serioase.

Pacea care a fost mentinuta timp de 40 de ani o datoram NATO.

Iar ideea este ca lucrurile au mers asa cum ne-am dorit: modelul democratic a societatii libere s-a dovedit superior; libertatea sta in ofensiva, in ofensiva pasnica asupra lumii, pentru prima data in timpul vietii mele.

Treubuie sa ne straduim sa mentimen angajamentul SUA pentru apararea Europei. Si asta inseamna recunoasterea poverii asupra resurselor lor, a rolului pe care si l-au asumat si punctul lor de vedere ca aliatii ar trebui sa-si asume integral rolul in apararea libertatii lor, cu atat mai mult cu cat Europa devine mai bogata. In acelasi sens, vor lua in considerare Europa pentru a juca un rol si in afara regiunii, asa cum am facut recent in Golf.

NATO si Uniunea Europeana Vestica au recunoscut demult in ce consta problemele de aparare ale Europei, si au indicat solutii. A venit timpul sa dam substanta declaratiilor noastre despre un efort de aparare mai puternic dand valoare mai buna banilor.

Nu este o problema institutionala.

Nu este o problema de redactare.

Este ceva mult mai simplu si mai profund: este o chestiune de vointa politica si de curaj politic, de a-i convinge pe oamenii din tarile noastre ca nu ne putem baza pe altii in ce priveste propria aparare, ci ca fiecare membru al Aliantei trebuie sa suporte o parte proportionala a poverii.

Trebuie sa pastram suportul public pentru descurajare pe calea nucleara, amintind ca armele conventionale si desuete nu descurajeaza, de unde si nevoia pentru modernizare.

Trebuie sa indeplinim conditiile pentru apararea conventionala eficienta a Europei impotriva URSS [iata ca nici Rusia lui Putin nu este o amenintare mai mica] care se inarmeaza si modernizeaza continuu.

Trebuie sa dezvoltam o Uniune Europeana Occidentala, nu ca alternativa la NATO, ci ca mijloc de a intari contributia Europei la apararea comuna a Occidentului.

Mai presus de toate, la vremuri de schimbare si inertitudine in URSS si Europa de Est, trebuie sa conservam unitatea Europei si sa ne asiguram ca, orice s-ar intampla, apararea noastra este asigurata.

In acelasi timp, trebuie sa negociem controlul armamentului si sa pastram usa deschisa larg cooperari in toate celelalte probleme cuprinse in Acordurile de la Helsinki.

Sa nu uitam insa ca modul nostru de viata, viziunea noastra si tot ceea ce speram sa infaptuim, nu sunt asigurate de dreptatea cauzei noastre, ci de puterea apararii noastre. In aceasta privinta, nu ne putem clatina, nu putem esua.

ABORDAREA BRITANICA

Domnule Presedinte, cred ca nu este suficient sa vorbim despre viziunea sau idealul european. Daca credem in ele, trebuie sa trasam calea si sa identificam pasii urmatori.

Si asta este ceea ce am incercat sa fac in aceasta seara.

Aceasta abordare nu are nevoie de noi documente: sunt toate acolo, in Tratatul Atlanticului de Nord, in Tratatul de la Roma revizuit la Bruxelles, texte scrise de oameni vizionari, un remarcabil belgian – Paul Henri Spaak – printre ei.

Oricat de departe am vrea sa ajungem, adevarul este ca putem ajunge acolo numai pas cu pas. Si ce este necesar sa facem acum este sa decidem asupra urmatorilor pasi, mai degraba decat sa ne lasam distrasi de scopuri utopice.

Utopia nu vine niciodata, pentru ca stim ca n-ar trebui sa ne placa daca ar veni.

Lasati Europa sa fie o familie a natiunilor, intelegandu-se reciproc mai bine, apreciindu-se reciproc mai bine, facand mai mult impreuna insa bucurandu-ne de identitatea noastra nationala nu mai putin decat de stradania noastra comuna europeana.

Lasati-ne sa avem o Europa care joaca un rol plenar in lumea larga, care priveste spre exterior, nu spre interior, si care conserva comunitatea Atlantica – acea Europa de pe ambele maluri ale Atlanticului – care este cea mai nobila mostenire si puterea noastra cea mai mare.” 

 SURSA Ioana Hîncu