Un al cincilea oficial a demisionat joi din guvernul premierului britanic Theresa May după aprobarea acordului cu UE privind Brexit, informează dpa, AFP şi Reuters.
Esther McVey, ministrul muncii şi pensiilor, şi-a anunţat demisia într-o scrisoare adresată şefei guvernului în care afirmă că acest acord "nu onorează rezultatul referendumului" (din 2016 la care o majoritate a britanicilor s-au pronunţat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană).
Mai devreme joi, ministrul britanic pentru Brexit Dominic Raab şi-a dat demisia, afirmând că planul Theresei May cu privire la Brexit ameninţă integritatea Marii Britanii.
Secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, Shailesh Vara, care la referendumul din iunie 2016 a susţinut rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, a fost primul membru al guvernului britanic care a demisionat după ce premierul May a obţinut, miercuri, sprijinul executivului de la Londra pentru acordul de retragere ce prevede termenii ieşirii ţării din UE, transmite Agerpres.
La demisiile celor trei se adaugă şi cele ale miniştrilor juniori, Suella Braverman şi Anne-Marie Trevelyan.