BREAKING: Putin a recunoscut în văzul tuturor! România reprezintă o amenințare pentru Rusia

Sursa: EPA/YURI KOCHETKOV

Tensiunile create de Rusia nu se opresc doar la Ucraina. Marți, Vladimir Putin, președintele rus, a declarat că lansatoarele de rachetă din România și Polonia reprezintă o amenințare pentru statul pe care el îl conduce.

Vladimir Putin a susținut o conferință de presă în contextul tensiunilor militare de la frontiera cu Ucraina. Potrivit acestuia, Rusia se simte amenințată din mai multe părți. Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt și ele o amenințare serioasă asupra securității Rusiei.

Declarația a fost făcută într-o conferință de presă după o întâlnire la Moscova cu premierul ungar Viktor Orban.

Președintele Rusiei a ținut să precizeze faptul că Statele Unite și NATO "au ignorat" principalele solicitări venite de la Moscova privind garanțiile de securitate.

"Este deja clar, l-am informat pe premier despre acest lucru, că au fost ignorate preocupările fundamentale ale Rusiei. Nu am observat o examinare în mod adecvat a celor trei solicitări ale noastre", a afirmat Vladimir Putin, conform agențiilor RIA Novosti şi Associated Press.

Liderul de la Kremlin a menționat oprirea extinderii NATO spre est, evitarea instalării de sisteme militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei și revenirea la arhitectura de securitate din 1997.

În cadrul acestei întrevederi, Viktor Orban a mărturisit că „niciun lider european nu vrea război”, în aluzie la tensiunile legate de Ucraina, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Vizita mea de astăzi este, în parte, şi o misiune de pace şi aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice”, a subliniat Viktor Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează și agenţia RIA Novosti.

În discuția dintre cei doi oficiali, subiect principal a fost și aprovizionarea cu gaze. Vladimir Putin a dat asigurări premierului Ungariei cu privire la acest lucru, precizând că în pofida restricțiilor, valoarea schimburilor comerciale dintre Rusia și Ungaria a crescut cu 30% în ultimul an.

"Anul trecut, Gazprom a semnat două contracte pe termen lung privind aprovizionarea Ungariei cu gaze din Rusia până în 2036, astfel că stabilitatea este asigurată", a declarat Vladimir Putin.