Breaking News. Vladimir Putin, ținta unui atac cu drone la Kremlin. Cum se simte președintele Rusiei

Putin / Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Vladimir Putin ar fi scăpat dintr-un atac cu drone, lansat asupra reședinței sale de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt al Președinției Federației Ruse, Dmitri Peskov susține că șeful statului nu se afla la Kremlin în momentul atacului.

Oficialii de la Moscova susțin că Kremlinul a fost lovit într-un atac cu drone care l-ar fi vizat pe Vladimir Putin. Conform primelor informații, lovitura nu și-a atins ținta, iar șeful statului rus și-a continuat activitatea obișnuită. Potrivit Reuters, care citează agenţia rusă de presă RIA Novosti, preşedintele rus Vladimir Putin nu se afla la Kremlin la momentul atacului. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt Președinției Ruse a confirmat că Vladimir Putin nu se afla în sediu la momentul atacului spunând că acesta era  în Novo-Ogaryovo – în afara Moscovei.

Cu toate acestea, Kremlinul consideră că a fost vorba de un atentat la viața președintelui rus.

„Ucraina a încercat să lovească Kremlinul noaptea trecută. Armata și agențiile ruse de informații au dezactivat două drone, care au atacat Kremlinul. Nimeni nu a fost rănit. Rusia își rezervă dreptul de a răspunde tentativei. Considerăm tentativa de atac a Kievului drept un act terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse”, susține serviciul de presă al Kremlinului.

Conform biroului de presă de la Kremlin a fost vorba de două drone militare care au lovit sediul Președinției Rusiei, în jurul orei locale 3.00, după cum a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.

„Două vehicule aeriene fără pilot la bord au fost îndreptate spre Kremlin. Ca urmare a acțiunilor întreprinse în timp util de către serviciile militare și speciale cu ajutorul sistemelor de război radar, vehiculele au fost dezactivate”, se arată în comunicatul de la Kremlin.

Pe rețele de socializare a apărut și clipuri video cu o explozie, dar și cu o coloană de fum alb care se ridică din locul în care e amplasată Președinția Federației Ruse. Ucraina nu a comentat, deocamdată, aceste acuzații venite de la Moscova.

Primarul Moscovei interzice dronele deasupra orașului

După atacul cu drone asupra kremlinului, primarul Moscovei a anunțat că începând cu ziua de miercuri, 3 mai, se introduce interdicția de lansare a vehiculelor aeriene fără pilot deasupra capitalei Rusiei. Excepție vor face doar acele drone aparținând serviciilor publice pentru care va exista o aprobare specială din partea autorităților statului, conform Nexta.

Pe de altă parte, în ciuda atacului, autoritățile de la Moscova au decis ca parada militară programată pe 9 mai, pentru a sărbători victoria împotriva Germaniei Naziste să se desfășoare conform planurilor. Dmitri Peskov a precizat că evenimentul nu va fi anulat.

Între timp, pe rețelele de socializare au apărut meme în care Vladimir Putin este ironizat. Dictatorul de la Kremlin este înfățișat purtând o cască militară pe cap, cu spatele la un zid de saci de nisip. pe fundal se poate observa Kremlinul.

Sursa foto: Twitter