Breaking News. Și-a anunțat demisia! Plecare de ultim moment, la vârf, în România

Breaking News. Și-a anunțat demisia! Plecare de ultim moment, la vârf, în România

Marinică Voicu, directorul CFR Marfă, și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa din septembrie 2017. Compania a anunțat luni seara ca acesta a demisionat din motive personale.

Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe de profil.

„În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă”, a spus Chiriţoiu.

El a precizat că statul va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi recupera banii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Întâi va veni decizia de la Comisia Europeană, care spune că trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie să-şi recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a încasat de la CFR Marfă, apoi, după ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor”, a arătat oficialul Concurenţei, informează Realitatea Plus.