Prefectul municipiului București Alexandra Văcaru a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare în momentul în care incidența va depăși 3 cazuri la mia de locuitori.
Potrivit spuselor prefectului, vor exista restricții pentru cei care circula cu mijloacele de transport în comun, pentru restaurante și cafenele, care își vor reduce programul de funcționare, dar și pentru alte tipuri de activități. De asemenea, în anumite școli, cursurile se vor ține doar în sistem online până ce situația va reveni la normal. Copii de grădiniță vor rămâne acasă în perioada în care rata de incidență va fi mai mare de 3 la mie.
Ce restricții vor fi introduse
Astfel, școlile în care procentul de vaccinare a personalului este sub 60% își vor închide porțile, începând de luni. Elevii vor rămâne acasă și vor participa la cursuri în sistem online. În această situație sunt aproximativ 55 de școli și grădinițe.
Pe de altă parte, prefectul municipiului București a anunțat că restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități mai pot funcționa cu maximum 30% din capacitate. Programul de funcționare pentru aceste unități va fi în intervalul 5.00 - 22.00.
Masca devine obligatorie
Masca de protecție sanitară va fi obligatorie în toate spațiile publice închise sau deschise, fiind permise doar anumite tipuri de măști. Este vorba despre cele de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95). Măștile din material textil sunt considerate neconforme și au fost interzise.
Autoritățile au definit și o serie de excepții de la purtarea măștii. Nu vor fi obligați să poarte masca copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele singure în birou, reprezentanții cultelor religioase, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante și persoanele cu dizabilități cognitive.
Cum vor funcționa magazinele
Magazinele alimentare vor fi deschise între 05:00 - 22:00, iar accesul se va face fără să fie necesar un certificat COVID. Magazine nealimentare și unitățile de prestări servicii vor fi deschise între 05:00 - 22:00, iar accesul se va face doar cu un certificat certificat COVID. În magazinele nealimentare mai mici de 200 mp, nu este necesară prezentarea certificatului COVID.