Ştirea momentului în Statele Unite ale Americii, ţară lovită în plin de revoltele de stradă generate de moartea afro-americanului George Floyd. Unul dintre poliţiştii care au participat la arestare a fost eliberat pe cauţiune.
Este vorba despre fostul ofiţer Thomas Lane, în vârstă de 37 de ani, care a fost fost eliberat din Hennepin County Jail în schimbul unei cauţiuni de 750.000 USD.
Lane este unul dintre poliţiştii acuzați de moartea lui Floyd şi se afla la începutul carierei în poliţia oraşului Minneapolis.
Avocatul său, Earl Gray, a declarat că polițistul începător a acceptat cauțiunea care prevede anumite condiții și că în prezent locuiește din nou cu soția sa.
Următoarea apariție în instanță este prevăzută pentru 29 iunie, când Gray spune că intenționează să depună o moțiune pentru a respinge toate acuzațiile.
La începutul acestei săptămâni, membrii familiei Lane au creat o pagină de strângere de fonduri pentru fostul polițist, cerând donații publicului.
Gray a refuzat orice comentarii suplimentare după solicitarea jurnaliştilor de la Daily Mail, care au dorit să afle de unde provine suma pentru cauţiune.
Amintim că în ultimele 20 de minute ale vieţii sale, Floyd a fost ameninţat cu pistolul de unul din cei patru poliţişti implicaţi în arestarea sa.
Asta se arată în rechizitoriul anchetatorilor. Problemele lui Floyd au apărut după ce a fost suspectat că a folosit o bancnotă falsă la un magazin.
Ulterior, proprietarul magazinului a apelat numărul de urgenţă, ofiţerii au ajuns la faţa locului, iar Floyd a fost scos din automobilul său.
Din cauza claustrofobiei de care suferea, afro-americanul în vârstă de 46 ani i-a rugat pe agenţi să nu îl aşeze în spatele maşinii.
Odată întins la pământ, cu gâtul sub genunchiul poliţistului Derek Chauvin, Floyd a spus la un moment dat „Mor!”.
I s-a replicat „Vorbeşti foarte bine.” Când unul dintre poliţişti a atras atenţia că bărbatul poate ar trebui întors pe o parte, Chauvin a răspuns negativ.
Aşa cum se vede pe filmarea care a stârnit revoltele americanilor, el ţine genunchiul pe gâtul arestatului şi răspunde: „Nu, să stea liniştit unde l-am pus”.
Floyd a murit în cele din urmă din cauza lipsei de aer, filmarea a fost difuzată inclusiv la CNN, iar de aici până la revoltele de amploare n-a fost decât un pas.
Ca urmare a celor întâmplate, cei patru ofiţeri au fost concediaţi, iar procurorii au consemnat oficial succesiunea evenimentelor.
Astfel, după ce la un magazin a fost format numărul de urgenţă 911, primii ajunşi la faţa locului au fost agenţii Thomas Lane şi Alexander Kueng.
Aceştia au mers până la maşina lui Floyd, care se afla la volan lângă o femeie, în timp ce un alt bărbat stătea pe bancheta din spate.
Lane a mers pe partea şoferului, a scos arma şi i-a cerut lui Floyd să îşi arate mâinile, în timp ce Kueng a rămas în dreapta automobilului.
Floyd a pus mâinile pe volan, Lane l-a tras afară din maşină şi i-a pus cătuşele, apoi i-a ordonat să stea jos.
Floyd s-a conformat şi i s-a adresat calm poliţistului: „Mulţumesc, omule”. Kueng i-a comunicat suspectului că este arestat pentru că a pus în circulaţie de bani falşi.
Ofiţerul a încercat să îl conducă la maşina poliţiei, dar Floyd a devenit rigid şi a căzut la sol, indicând că nu opune rezistenţă, dar vrea să stea în faţă din cauza claustrofobiei.
Odată schimbată situaţia, la scurt timp au sosit încă doi agenţi la faţa locului, Chauvin şi Tou Thao.
Unindu-şi eforturile, poliţiştii „au încercat de mai multe ori să îl aşeze pe Floyd pe bancheta din spate a automobilului de patrulare, împingându-l”.
În cele din urmă, Chauvin l-a scos pe Floyd din maşină, iar acesta a căzut la sol, cu faţa în jos, având în continuare mâinile prinse în cătuşe.
Kueng îl ţinea din spate, iar Lane de mâini, astfel că Floyd le-a spus că nu poate să respire.
Aici a fost momentul în care Lane i-a spus lui Chauvin: „Sunt îngrijorat de delir agitat sau ceva.” Totuşi, nu a încercat în niciun fel să reducă forţa care i se aplicase suspectului.
După aproape nouă minute, timp în care Chauvin a stat cu genunchiul pe gâtul lui Floyd, Kueng a încercat să-i ia pulsul acestuia.
„Nu găsesc nimic.”, a comunicat Kueng, moment în care Chauvin s-a ridicat de pe victima sa. Trecuseră opt minute şi 46 de secunde, iar Floyd nu mai reacţiona.
Mai departe, foştii poliţişti ar putea fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea de câteva zeci de ani. Pentru omor, pedeapsa maximă este de 40, la fel cum este şi cea pentru complicitate omor.
Marţi, Departamentul de Poliţie din Minneapolis a făcut public dosarul de personal al lui Chauvin.
Angajat al departamentului încă din octombrie 2001, el a fost sancţionat disciplinar o singură dată, deşi au existat 17 anchete interne împotriva sa.
La rândul său, Thao a fost anchetat de cel puţin şase ori de departamentul din care făcea parte, dar niciuna dintre investigaţii n-a fost urmată de sancţiuni.
Departamentul de poliţie din Minneapolis nu a confirmat şi nu a dorit să comenteze noile acuzaţii împotriva agenţilor concediaţi.