Breaking News. Iohannis, anunțul serii. Vor fi schimbări istorice

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis susține miercuri, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă în care s-a referit la Legile justiției, alegeri și epidemia de coronavirus.

Klaus Iohannis a precizat că a avut astăzi o întrunire cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Justiției, Catalin Predoiu.

„Am insistat încă de acum câteva luni să se lucreze intens la minister pentru ca aceste proiecte să poată fi puse în dezbatere publică cât mai curând. Doar printr-un dialog transparent se pot repara acele prevederi care s-au dovedit toxice, atât pentru actul de justiţiei, cât şi pentru sistemul de justiţie.

În ultimii ani, în România s-a vorbit mult despre justiţie. Intervenţiile legislative intempestive şi brutale ale PSD din perioada 2017-2019 asupra legilor justiţiei au fost extrem de criticate. Modificările aduse de PSD, făcute fără consultare, cu ignorarea completă a partenerilor de dialog fie nu au avut o justificare reală, fie nu au reuşit să ofere garanţii suficiente pentru a înlătura orice risc de influenţă politică asupra sistemului judiciar”, a afirmat președintele.

Privitor la contestarea alegerilor locale, Klaus Iohanis a afirmat că:„Este inadmisibil ca în 2020 să avem discuții aprinse despre fraudarea votului. Este inadmisibil ca practici toxice, folosite în trecut, continuă să fie folosite de politicieni retrograzi care nu înțeleg că minciuna și dezinformarea nu mai sunt tolerate de români. Alegerile parlamentare sunt cele care pot trimite în istorie acest mod nociv de a face politică”.

Referindu-se la pandemie, el le-a mai recomandat românilor să fie prudenți, întrucât pandemia este departe de a fi învinsă.

„Opinia specialiștilor este că un al doilea val este iminent. Cele mai multe țări de pe continent înregistrează cifre îngrijorătoare.

Am înregistrat astăzi un record negativ de îmbolnăviri. Este improtant să facem toate eforturile. Acest virus nu va dispărea prea curând. Trebuie să găsim soluții care să ne permită să avem o economie eficientă.

Sistemul sanitar să nu fie copleșit de un număr mare de bolnavi. Români, repectați regulile și evitați deplaările inutile", a continuat Klaus Iohannis.

El a mai spus că până de Crăciun și Anul Nou virusul nu va dispărea așa că recomandarea este să ne întâlnim într-un număr restrâns, luând toate măsurile de distanțare necesare.

Întrebat despre rezultatele alegerilor locale, președintele a fost tranșant: „Aceaste alegeri au fost câștigate de Partidul Național Liberal cu un scor politic de 34%, urmat de alte partide. Este prima dată în istoria postdecembristă când PSD pierde alegerile locale - știți foarte bine - și din acest punct de vedere această victorie a Partidului Național Liberal este și una simbolică.

Este prima dată de după revoluție când un partid de dreapta câștigă net alegerile locale din România, dar, sigur, nimeni nu este perfect și niciun partid nu este perfect. Şi aici au fost realizări notabile, a fost acest vot popular  care a validat politica Partidului Național Liberal, care a invalidat politica pesedistă, dar întotdeauna lucrurile pot fi făcute mai bine. Au fost situații unde, din păcate, rezultatele au fost departe de așteptări, cum au fost și situații foarte interesante, unde rezultatele au fost peste așteptări”.

În privința amânării alegerilor parlamentare, Iohannis a spus că nu vede oportună această variantă. „Amânarea, este încercarea unora, care nu vor mai intra în parlament, să mai ia câteva luni diurna”, a conchis el.

Răspunzând la una dintre întrebările jurnaliștilor președintele a spus că vrea ca lupta anticorupție să continue.

„Pentru mine, lupta anticorupție este extrem de importantă și nu am de gând să îmi schimb abordarea. Nu doar acest aspect mă interesează, ci întreaga justiție din care face parte lupta anti-corupție. Au fost întâlniri pentru a porni lupta împotriva corupției și a unor rețele de crimă organizată.

Toate acestea trebuie repornite. Acest asalt brutal al PSD a stopat, a reușit să o încetinească. Întreg procesul trebuie reimpulsionat. La asta lucrăm și eu, și ministrul Justiției, cu sprijinul societății civile”, a conchis Klaus Iohannis.

 

Președintele Iohannis a început în ultima perioadă să susțină o conferință de presă, în fiecare miercuri, la ora 18:00, la care jurnaliștii acreditați pun întrebări cu privire la pandemia de coronavirus, situația politică sau economică, dar și alte subiecte de interes general.