BREAKING NEWS Au început bombardamentele! Ucraina, sub asediu. Grădiniţă, lovită. Mai mulţi răniţi

Sursa foto: EPA

Stanțî Lugansk este localitatea în care a fost înregistrat bombardamentul. Separatiștii din Donbas au lovit și o grădiniță, în urma focurilor deschise în această dimineața dintre ucraineni și separatiști.

Conform presei de la Kiev, un obuz lansat de separatiști a bombardat o grădiniță în care, la momentul respectiv, se aflau copii și educatori.

Două cadre didactice au fost rănite în atac, la nivelul capului, însă serviciile de urgență medicală au intervenit, evacuând toți copiii care se aflau în grădiniță.

Separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei au acuzat joi, 17 februarie, forțele guvernamentale că au deschis focul pe teritoriul lor de patru ori în ultimele 24 de ore și au declarat că încearcă să stabilească dacă cineva a fost rănit sau ucis.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat situația din estul Ucrainei, dar care și-a retras o parte dintre observatori în ultimele zile, a raportat câteva incidente cu obuze de-a lungul liniei de contact dintre separatiștii sprijiniți de Rusia și forțele guvernamentale în estul Ucrainei, a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters.

Acuzații de atacuri militare din partea trupelor guvernamentale

Armata ucraineană a negat acuzațiile separatiștilor potrivit cărora trupele guvernamentale ar fi atacat, afirmând că rebelii au fost cei care au bombardat armata ucraineană.

Astfel de incidente au avut loc de multe ori în ultimii opt ani, dar această confruntare vine după ce Rusia a masat peste 100.000 de soldați în apropierea granițelor Ucrainei, cerând în același timp ca NATO să se angajeze să nu accepte Ucraina ca membru.

Occidentul a amenințat Rusia cu noi sancțiuni dacă va ataca Ucraina; Rusia neagă că ar plănui vreun atac.

Orice escaladare a conflictului care durează de ani de zile între separatiștii susținuți de Rusia, care au cucerit o porțiune de teritoriu în estul Ucrainei în 2014, ar putea alimenta tensiunile dintre Rusia și Occident.

„Forțele Ucrainei au încălcat în mod grosolan regimul de încetare a focului”

Agențiile de informații americane au declarat luna aceasta că sunt de părere că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru o invazie a Ucrainei, eventual prin producerea de videoclipuri care să arate un atac înscenat. Rusia a respins acest lucru.

Afirmațiile despre bombardamente au fost făcute într-o declarație emisă de reprezentanții autoproclamatei Republici Populare Luhansk. Aceasta a declarat că „forțele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade și o mitralieră” în patru incidente separate joi.

„Forțele armate ale Ucrainei au încălcat în mod grosolan regimul de încetare a focului, folosind arme grele, care, conform acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retrase”, au transmis separatiștii.

Rusia a declarat săptămâna aceasta că își retrage unele trupe din zonele adiacente Ucrainei după încheierea exercițiilor, dar Kievul a declarat că nu a văzut nicio dovadă în acest sens, iar Statele Unite au precizat că suspectează că Moscova și-a sporit de fapt prezența cu până la 7.000 de soldați.