Brauner, Iancu şi Vermont, tablouri vedetă ale licitaţiei
- Măd ălina Piloff
- 9 decembrie 2011, 08:01
Galeria Ara Art Collection a adus miercuri, la Muzeul Literaturii Române, 82 de opere de valoare ale unor artişti consacraţi. Avangarda românească a fost ţinta celor mai mulţi colecţionari.
Evenimentul a început la câteva minute după ora 19.00 deoarece au fost aşteptaţi toţi cei care îşi anunţaseră dorinţa de a participa. 82 de tablouri puse la vânzare au fost expuse trei zile la Muzeul Literaturii, timp în care doritorii s-au putut consulta cu experţii galeriei şi au putut examina de aproape fiecare operă. Dintre acestea, 23 au ajuns la noii proprietari. Printre lucrări, acelea expuse separat, pe un perete dedicat Avangardei româneşti, au fost cele mai apreciate. "Au fost şi mulţi care au venit pentru una, două sau mai multe lucrări. În mod special, de data aceasta, Avangarda românească a fost ţinta marii majorităţi", consideră Ariadna Zeck, director general al galeriei. Marcel Iancu, Hans Mattis Teutsch şi Max Herman Maxy s-au evidenţiat în colecţie. "Războiul" şi "Abstracţiune", care aparţin pictorului Marcel Iancu, au fost vândute cu 600, respectiv 1.200 de euro. Tabloul lui Hans Mattis Teutsch, "Femeia şi bărbatul", a fost vândut cu 3.800 de euro, preţul de pornire. Cel mai scump tablou achiziţionat, însă, a fost cel al lui Samuel Mutzner, "Joacă de copii", pentru care actualul proprietar a plătit 5.000 de euro. 6.000 de euro pentru tablourile lui Victor Brauner Un alt pictor căutat a fost Victor Brauner. Cele două lucrări ale sale au pornit de la 2.000 de euro. "Autoportret" a fost achiziţionat cu 2.800 de euro, iar "Tăcerea", cu 3.200 de euro. Aşa cum se aşteptau şi experţii galeriei, "lucrările vedetă" ale licitaţiei au fost cele două autoportrete, cel al lui Brauner şi cel realizat de Corneliu Baba. Ultimul a ajuns, de la 1.500 de euro preţ de pornire, la 2.400. Cea mai valoroasă lucrare a licitaţiei nu a fost dorită de colecţionarii prezenţi miercuri la Muzeul Literaturii Române. Tabloul lui Tonitza, cu un preţ de pornire de 19.500 de euro, nu a fost licitat ("«Garoafele» lui Nicolae Tonitza - el a fost marea noastră mirare că nu s-a licitat). Lucrare excepţională ce receptează ecouri ale artei europene de început de secol XX, atestată pe verso de însuşi Tonitza, cu un preţ ţinut în frâu, miră pe oricine că nu a fost licitată", spune Ariadna Zeck. În plus, colecţionarii nu s-au arătat încântaţi nici de alţi pictori cunoscuţi precum Dumitru Ghiaţă, Petre Iorgulescu Yor, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Dărăscu, Ipolit Strâmbu sau Arthur Verona. Multe tablouri îşi pot găsi proprietar în următoarele săptămâni. "Aşteptăm şi colecţionarii întârziaţi. În următoarele două săptămâni, cu siguranţă, vor veni la Galerie", consideră reprezentanta Ara Art. Citiţi şi:
- Decembrie, o lună de succes pentru licitaţii de artă
- Expoziţie inedită cu tablouri furate