Constantin Brâncuși este un mare sculptor român, operele sale fiind extrem de apreciate. El a contribuit la înnoirea limbajului și la viziunea asupra sculpturii contemporane. S-au scris multe despre el de-a lungul timpul încât ai impresia că nimic din viața sa nu mai este un secret. Cu toate acestea, anumite aspecte din copilărie nu sunt cunoscute publicului larg.

Brâncuși, închis într-un coteț la Peștișani

Marele sculptor a avut o viață plină de peripeții. Cu toții am auzit despre preferințele sale culinare sau despre poveștile ieșite din comun, cum ar fi cea în care și-a dus cățelușa în loja teatrului. S-a scris mult și despre drumul parcurs pe jos din România în Franța. Sunt cunoscute și aventurile sale din primele luni petrecute la Paris, când a fost nevoit să spele vase pentru a-și câștiga banii.

În ciuda acestor povești interesante, sunt câteva din copilărie mai puțin cunoscute. A avut trei frați buni și alți trei vitregi, tatăl său fiind căsătorit de două ori. Când Brâncuși avea șapte ani, în loc să meargă la școală ca orice copil de vârsta lui, el păzea vitele familiei. Mai târziu a început să își petreacă verile la munte, unde a fost ucenic la stână. A învățat pe apucate în două sate vecine, Peștișani și Brediceni.

„Mergeam împreună la Peștișan. A stat acolo două clase. Pe învățător îl chema Zaharia. Odată a zgâriat banca cu briceagul și l-a băgat la arest. Era arestu’ făcut într-un coteț. Dar Brâncuși a fugit și nici că s-a mai întors. S-a dus la Brediceni, unde era învățător Petre Brâncuși (n.r. - probabil o rudă a viitorului sculptor). Acolo a făcut și clasele celelalte. Avea un cap bun, de pricepea repede și-i plăcea să știe de toate”, i-a spus în 1958 Vasile Blendea, zis Trifu, istoricului de artă Vasile Drăguț.

Silviu Prigoană și-ar fi prevestit moartea: Regret enorm că nu l-am chemat

Mirela Vaida, în lacrimi. Trăiește cu o mare apăsare peste care nu poate trece

Slugă pentru frații Spirtaru

Copilăria lui Constantin Brâncuși a fost una grea și plină de lipsuri. De cel puțin două ori a încercat să fugă de acasă, din Hobița. Când avea 12 ani a reușit să fugă din sânul propriei familii. A călătorit până la Craiova, aproximativ 100 de kilometri, fără niciun ban și a fost nevoit să se angajeze ca „băiat bun la toate” prin cârciumi.

Timp de aproximativ 10 ani, cel care avea să devină un mare sculptor s-a chinuit să stângă bani. Muncea mult pentru a se putea întreține, iar o perioadă bună de timp a lucrat la un restaurant de lângă Gara din Craiova, deținut de frații Spirtaru. Mai târziu, artistul i-a descris ca fiind ani de umilințe și încercări.

„Am stat acolo șase ani, munceam câte optsprezece ore pe zi. La ceasurile trei de dimineață mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușa odăiței unde dormeam. Veneau pentru mușterii la trenurile matinale și cereau, înainte de a pleca încărcați cu pasageri, să-i servesc cu crenvurști calzi, pelin rece și hrean iute”, se arată în cartea lui Petre Pandrea, „Portrete și controverse”, din 1945.

Când și cum s-a schimbat viața lui Brâncuși

Brâncuși era prost plătit de frații Spirtaru, iar munca pe care o făcea era epuizantă. A căutat un loc mai bun de muncă și a găsit la prăvălie de fițe deținută de un anume Ioan Zamfirescu. Acolo a început să lucreze ca ajutor de băcan. Ulterior, în 1897, a acceptat o provocare ce avea să îi schimbe complet viața.

„Într-o bună zi i s-a cerut să construiască o vioară și s-au făcut pariuri pe seama reușitei sale. El a tăiat lemnul unei cutii de citrice în bucăți subțiri și flexibile, le-a fiert timp îndelungat pentru a obține curburile viorii, a făcut rost de corzi și de sacâz și în scurtă vreme opera sa era gata. A fost chemat un muzicant țigan pentru a fi încercată și, spre uimirea generală, acesta a reușit să încânte ascultătorii prin claritatea sunetelor scoase de instrumentul muzical fabricat de copilul-minune”, este povestea scrisă de criticul de artă Ionel Jianu în cartea „Constantin Brancusi”, scrisă în 1963.

Martor la prima operă a lui Constantin Brâncuși a fost și un personaj capabil să devieze destinul băiatului. Acest martor era un industriaș pe nume Grecescu, după cum scrie Jianu. Acesta ar fi spus, atunci când a văzut vioara, că este păcat de un așa talent și că tânărul ar trebui înscris la Școala locală de Arte și Meserii. Cu ajutor financiar suplimentar din partea epitropiei Madona Dudu din Craiova, el a început școala în toamna aceluiași an.

Cum se descrie marele artist pe el însuși

Atunci când venea vorba de propria persoană, sculptorul susținea că mereu s-a considerat un țăran, provenind din agricultori-moșneni, care la rândul lor, se trag din Bărbăteștii începuturilor, toți de la izvoarele Dâmboviței. A întâlnit în viața sa regi, filozofi, președinți și oameni de rând, însă el a rămas mereu țăranul de la Dunăre.

Brâncuși spunea că a fost trimis de mic copil la procopseală prin lume. Nu și-a uitat niciodată rădăcinile și consideră că arta l-a salvat ca om. A profitat de talentul său și a reușit, după multă muncă, să devină un nume sonor.

„Simplitatea nu este, în artă, un scop în sine, dar ajungem la ea pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor. Simplitatea este în sine o complexitate - și trebuie să te hrănești cu esența, ca să poți să îi înțelegi valoarea. Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată”, spunea Constantin Brâncuși, potrivit jurnalul.ro.