Autorităţile germane au obligat un turist chinez să petrească 12 zile într-un centru de primire a refugiaţilor, crezând că au de-a face cu un solicitant de azil în momentul bărbatul s-a prezentat la poliţie pentru a reclama pierderea portofelului.
Turistul nu a putut să explice într-o limbă de circulaţie internaţională ce problemă are astfel că autorităţile germane au decis să-i reţină paşaportul şi întocmească formele de internare într-un azil pentru refugiaţi. Deşi incidentul s-a petrecut în Stuttgart, sud-vestul Germaniei – turistul nimerind din greşeală într-un birou municipal unde vin de regulă să depună cereri de azil refugiaţii – el a fost plasat într-un centrul pentru azilanţi din Dortmund, aflat la peste 400 kilometri distanţă de locul nefericitei neînţelegeri.
Conducerea centrului de primire în care a fost transferat chinezul şi un membru al Crucii Roşii au remarcat imediat că acesta era straniu de bine îmbrăcat şi curat pentru un refugiat, bănuind că s-ar fi putut afla dintr-o eroare printre solicitanţii de azil. Au decis să apeleze la conducerea unui restaurant chinezesc din zona care le-a sugerat să folosească o aplicaţie pentru a traduce din mandarină în germană. Au reuşit în cele din urmă să comunice şi să afle că turistul chinez nu doreşte să rămână în Germania, ci dor să-şi continue periplul prin Europa.