BOX: Lucian Bute A PIERDUT titlul mondial în fața lui Carl Froch. Românul a fost FĂCUT KO în runda a cincea

BOX: Lucian Bute A PIERDUT titlul mondial în fața lui Carl Froch. Românul a fost FĂCUT KO în runda a cincea

Lucian Bute și-a pierdut titlul IBF și a suferit primul eșec din carieră la profesioniști la Nottingham, în fața britanicului Carl Froch. Mister KO a fost făcut knock-out de cel poreclit Cobra în repriza cu numărul cinci, arbitrul oprind lupta când românul era în corzi și nu putea răspunde loviturilor nemiloase ale britanicului. Pentru Bute urmează revanșa cu Froch din Canada, care va avea loc la sfârșitul anului.

Bute nu a făcut față presiunii din Anglia. Froch i-a întins o capcană românului: l-a atras într-o bătaie de stradă, din care gălățeanul a ieșit foarte șifonat. Aura de invincibilitate de care se bucura Bute s-a risipit în doar un sfert de oră la Nottingham, iar al zecelea meci cu centura IBF în posesie a fost și ultimul, deocamdată, pentru Mister KO. Froch a părut incomodat în startul partidei, când Bute a stat la distanță, însă a devenit letal când românul a acceptat lupta strânsă.  Britanicul a lovit fără milă și românul putea să cadă și în repriza a treia sau a patra, când s-a agățat disperat, fie de corzi, fie de adversar. Arbitrul a oprit lupta, firesc, în debutul rundei cu numărul cinci, când Bute aproape că a fost scos din ring de pumnii englezului. Publicul a savurat gălăgios succesul. După meci, Bute a dispărut imediat din lumina reflectoarelor, în timp ce Froch a jubilat minute în șir. Românul l-a aplaudat pe noul campion. ”Mulți m-au desconsiderat. Mulți au spus că nu am șanse. Le-am închis gura. Am demonstrat că sunt cel mai bun”, a spus Carl Froch, după meci, adăugând: ”M-am antrenat cu tot sufletul. Am intrat în categorie cu două luni înainte de acest meci. Sunt foarte fericit pentru victorie. Bute e un mare campion, însă acum trebuie să vorbim despre mine”. ”Nu putem trage acum concluzii. E nevoie de o analiză profundă. S-a pierdut prea ușor meciul. Lucian nu era un boxer care să piardă așa ușor partida. Au mers lucrurile în primele două runde, dar apoi...”, a precizat Rudel Obreja, președintele FR Box.

”Lucian e în regulă. A avut nevoie de o cusătură la arcadă. Acum trebuie să se reculeagă și să tragă concluziile necesare. Nu-i o dramă, nu-i o  tragedie. E un campion adevărat”, a adăugat Obreja la postul ”The Money Channel”. ”Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, umilinţa de care a avut parte Bute. Sper să se întoarcă roata în Canada. Am spus că are nevoie de meciuri mai grele şi toţi au sărit pe mine. Au uitat de experienţa mea şi au dat-o pe cancanuri. Din păcate am avut dreptate, îmi doream să câştige azi", a spus Leonard Doroftei la Radio GSP. Fostul campion mondial a adăugat: ”Probabil s-a greşit la pregătire. El trebuia să se mişte mai mult, nu să stea aproape. Nu poţi face aşa ceva cu Froch. E un animal, n-ai voie să stai aproape. Mă aşteptam la o lovitură surprinzătoare, nu să fie bătut de o asemenea manieră”. ”Când a sunat gongul în runda a treia, Lucian a crezut că s-a terminat meciul. El a fost pus în mare dificultate de Froch. Nu cred că are vreo șansă la revanșă. O spun cu părere de rău”, a spus Dorel Simion, unul dintre marii rivali ai lui Bute din timpul anilor petrecuți în boxul amator, care a oferit și o explicație pentru eșec: ”Froch are un stil ciudat. Nu știi de unde lovește. De cealaltă parte, Lucian nu e un bun încasator”. RUNDA 5: Froch a câștigat meciul. Lucian Bute a fost prins din nou în corzi și arbitrul a oprit meciul, când și-a dat seama că românul nu mai putea replica. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/K8xBbOZNW7c" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> RUNDA 4: Lucian a aruncat câțiva pumni de la distanță. Englezul încearcă să îl tragă din nou într-o bătaie de stradă, de aproape. A fost din nou repriza lui Froch, care e mult mai proaspăt decât Bute. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/zeqE6hVZdRg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> RUNDA 3: Meciul este foarte încins. Bute a început bine runda, însă Froch a replicat violent și l-a pus de multe ori în dificultate pe român. Bute a suferit mult, fiind împins în corzi de multe ori. Runda i-a aparținut clar lui Froch. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/KijBGwuDcIA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> RUNDA 2: Și runda secundă a fost foarte echilibrată, cu un ușor avantaj pentru englez. Lucian a pus stăpânire pe mijlocul ringului și a lovit bine. Froch a încercat să îl tragă aproape pe român și a punctat foarte bine pe final. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uulTUj51DM8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> RUNDA 1: Froch și Bute și-au împărțit câteva lovituri serioase. Britanicul a aruncat câțiva pumni serioși, în timp ce Bute a contraatacat cu precizie. Repriza a fost în favoarea lui Lucian Bute. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/5m0o9wGrjPs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> UPDATE 5: Lucian Bute a urcat în ring în huiduielile englezilor. De cealaltă parte, Froch a fost aclamat minute în șir. Atmosfera a fost electrizantă și la intonarea imnurilor naționale (n.r. - trei imnuri, deoarece lui Lucian i-a fost intonat și imnul Canadei). UPDATE 4: S-a încheiat și ultimul meci care precede lupta pentru titlul IBF. Aproape o mie de români sunt în sală, însă numărul lor este de nouă ori mai mic decât cel al englezilor. Este primul meci pe care Lucian Bute îl dispută ”în deplasare” în carieră, în timp ce Froch nu a mai luptat la Nottingham de peste trei ani. Partida Bute - Froch este foarte aproape. UPDATE 3: Mai este doar o oră până la marele meci al serii. Atmosfera din sală este incendiară. În ring se luptă Carl Frampton (Anglia) și Raul Hirales (Mexic), doi pugiliști neînvinși. UPDATE 2: Sala s-a umplut. În ring sunt Mark Loyd (Anglia) și Pier-Olivier Cote (Canada). Mai este încă un meci până la duelul lui Lucian Bute. UPDATE 1: Gala este în plină desfășurare. În sală sunt aproximativ 3.000 de oameni. Majoritatea englezilor care au bilet urmăresc meciul naționalei de fotbal a Angliei, care joacă un meci amical cu Norvegia. Bursă de 2,3 milioane de euro pentru moldovean "Mai sunt 12 ore până la meci! Sunt foarte nerăbdător! Sunt pregătit şi încrezător! Un mic pui de somn după amiază, cina la 7.30 şi plecarea spre Capital Arena la 9.00", este cel mai recent mesaj al lui Bute postat pe reţeaua de socializare Facebook. Celelalte meciuri ale galei Bute vs Froch

1) Kieran Farrell (Anglia) - Jasson Nesbitt (Anglia) 2) Leigh Wood (Anglia) - Ashley Lane (Anglia) 3) Scott Cardle (Anglia) - Sandor Horvath (Ungaria) 4) Adnan Amar (Anglia) - Terry Carruthers (Anglia) 5) Ryan Aston (Anglia) - Paul Samuels (Anglia) 6) John Ryder (Anglia) - Luke Robinson (Anglia) 7) Mark Loyd (Anglia) - Pier-Olivier Cote (Canada) 8) Erick Ochieng (Anglia) - A.A.Lowe (Anglia) 9) Carl Frampton (Anglia) - Raul Hirales (Mexic) Rudel Obreja, protectorul lui "Mister K.O.", spune povestea campionului român al categoriei supermijlocie şi motivele care l-au determinat să meargă în "bârlogul" adversarului, englezul Carl Froch. O mare de români îl susţine pe Lucian Bute pe tărâm britanic. Printre spectatori, şi Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box şi apropiat al gălăţeanului. Personaj controversat, Obreja ştie totul despre sportivul şi omul Bute. Este protectorul lui.

I-a dirijat cariera încă de la primii paşi. Înaintea plecării spre Anglia, într-un interviu acordat pentru EVZ, prietenul lui Lucian a spus lucruri neştiute despre "Mister K.O.". A trecut prin perioada de început, când Lucian a trebuit să dea probe la Interbox şi a încheiat cu pregătirea spartană la care se supune acum necondiţionat, deşi are tot ce a visat. Totul pentru a demonstra că e cel mai bun. Acum, ambiţia lui Bute transcende conturile sale bancare (la acest meci, bursa românului este de 2,3 milioane de euro). În joc e o ambiție nemăsurată de a demonstra și ultimilor contestatari că este o valoare, și nu un produs contrafăcut.

Obreja ştie motivele care l-au determinat pe gălăţean să meargă în "bârlogul lupului", acasă la Carl Froch: vrea să-i închidă gura britanicului, dar şi cârcotaşilor din România, cei care i-au contestat valoarea adversarilor de până acum, dar şi faptul că s-a bătut doar în Canada şi la București. Principalii vizaţi sunt Leonard Doroftei şi fraţii Simon (Marian şi Dorel). EVZ: Cum l-aţi simţit pe Lucian ultima oară când aţi vorbit cu el? Rudel Obreja: Lucian este în grafic. Nu este nimic spectaculos şi chiar e bine să nu fie nimic spectaculos. Trebuie să rămână în standarde. Eu cred că, dacă la ora meciului va fi acel Lucian pe care îl cunosc, atunci nu vor fi probleme. Cum ar trebui să arate Lucian? Să aibă starea în care s-a găsit la meciul cu Andrade. Meciul 2! După mine, a fost cea mai bună formă de când evoluează el. Ca stare de spirit, stare fizică, emoţională, psihică, tot pachetul ăsta a fost la cel mai înalt nivel. Acesta a fost şi motivul pentru care l-a curăţat pe Andrade, un boxer pe care doar Calzaghe l-a pus jos. În rest, nimeni altcineva! Atunci de ce n-a ieşit bine cu Andrade și la prima luptă? Pentru al doilea meci cu Librado Andrade el a fost foarte motivat. Înaintea primului meci cu Andrade, verdictul medicilor a fost ca el să nu boxeze. Interbox a spus „Nu boxăm Ieşim din meci”! Se vânduseră bilete, televiziunea se semnase, erau aşteptări. Era cu trei săptămâni înainte de meci - o lună. Lucian a fost cel care a luat decizia: „Vreau să boxez, fanii. Boxez, îl bat şi nicio problemă”. S-a întâmplat ce s-a întâmplat în meciul cu Andrade. Acolo a mai fost o chestiune legată şi de pregătire. A fost o chestie, poate părea banal, de masaj! El a avut un masor care îi făcea şi presopunctură pe centrii nervoşi. Înainte de meciul cu Johnson sau cu McGee, masorul ăsta a lipsit din Miami două săptămâni. Şi Lucian s-a simţit altfel. Şi i-a spus lui Stephan. Se simţea mult mai bine. Au făcut legătura cu chestia asta. Poate chiar înainte de meciul cu Andrade 2. Chestiile astea au fost foarte importante. El medical nu era bine, ceea ce trebuia să fie şi apoi parte asta de presopunctură pe centrii nervoşi pe care au reglat-o.

A fost o greşeală acceptarea meciului la Nottingham? Din punct de vedere strategic, nu a fost o greşeală. Decizia a fost cântărită bine. Sigur că e mai mult risc. Putea să nu ia decizia asta şi să ţină meciul ăsta la Montreal. A făcut concesii. Dacă nu făcea, avantajele erau de partea grupării lui, care îi putea oferi lui Froch mai mult decât îi oferă Froch lui Lucian. Froch nu putea refuza. S-a întâmplat pentru că Lucian a fost agasat de tot ce s-a scris. Şi în special, de ceea ce s-a scris în România. De faptul că el boxează numai acasă. Uitaţi-vă la Ward, la fraţii Kliciko. Unde boxează?

În lumea asta, problema nu se pune aşa. Campionul pune condiţii. E foarte important e cum vinzi, cum te vinzi în locul în care te vinzi. Dacă îl scoţi pe Ward şi îl duci în Germania... Şi aşa Ward nu vinde foarte mult. La Ward vin 10.000, la Lucian vin 20.000 de oameni. Lucian este un erou în Canada.

Mike Tyson a vorbit despre lupta lui Lucian cu Froch! Asta e deja o ştire în sine. Lucian este numărul 5 sau 6 în lume la ora asta la încasări, la burse. E firesc ca Tyson să vorbească despre el. Kliciko, Manny, Mayweather, Ortiz... Mulţi alţi sportivi care câştigă mai puţin decât Lucian, nu fac banii lui Lucian. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care boxează în Canada. Boxezi acolo unde te vinzi, acolo unde lumea te vrea, unde publicul te-a adoptat. Cât de importantă e pregătirea mentală? E foarte important să pregăteşti acest meci din punct de vedere psihic. El e campionul şi boxează în deplasare. Lucrurile astea nu se întâmplă, de obicei. Uitaţi-vă la marii boxeri, toţi boxează acasă. El a renunţat la toate avantajele. Trebuie să fie foarte bine pregătit psihic, foarte bine motivat. Apoi, e nevoie de un plan de pregătire. El a stat foarte mult în expectativă. Multă vreme a fost discuţia că va boxa cu Hopkins, dar nu s-au înţeles, Hopkins s-a dus după Pascal. Era într-o situaţie în care Ward nu accepta. Froch îl refuza. A fost o situaţie delicată. El nu putea să stea pe loc. Cum este antrenorul Stephane Larouche? Este extraordinar. Stephane Larouche cunoaşte foarte bine mentalitatea românilor. E foarte inteligent. Îi dă lui Lucian fel de fel de teste. E cel mai bun psiholog, fiindcă stă cu el tot timpul. Au încredere unul în celălalt. Larouche e singurul de la Interbox care îi înţelege pe români. Omul ăsta care e lângă el, e un om cu totul deosebit. E un psiholog foarte bun. Se înţelege, se compatibilizează foarte bine cu Lucian. Este calculată chiar fiecare zi de pregătire? Planul de pregătire e foarte important, pentru că el e pe o perioadă determinată. În fiecare zi se măsoară tot. El e măsurat din cap până în picioare. I se măsoară mâncarea, cât bea, ce puls are şi ceilalţi parametrii fizici şi psihici. Când există un plan de pregătire mai lung e mai dificil. Apar sincope care trebuie analizate. Eu am încredere că Larouche ştie să pregătească meciul. Are experienţa meciurilor de până acum.

De ce dă Lucian impresia că e un tip neschimbat? Lucian e un om care nu uită de unde a plecat, un tip modest, dar nu umil. De unde a învăţat? L-a învăţat viaţa, l-am învăţat eu, l-a învăţat Stephane, s-a învăţat singur. Ştie să culeagă. Lucian e în fiecare zi mai bun. Şi ca boxer, şi ca om. Am descoperit o poză cu Lucian înainte de turneul de calificare din 1999, pentru Olimpiadă. Mi-a redeschis imaginea lui Lucian de atunci. Cum a începutul drumul lui Lucian la profesionişti? Nu suntem departe de locul în care a semnat contractul cu Interbox (interviul a fost realizat în Pipera, în redacţia EVZ). A semnat la actualul hotel al lui Mitică Dragomir. Eu l-am consiliat, i-am negociat contractul. El era într-o situaţie dificilă atunci, eu plecasem de la federaţie. Familia Simion era la putere atunci în box. Jocurile de culise din federaţie erau mari, iar el era dezavantajat. A venit la mine. Am întrezărit în el un campion, un caracter. Şi s-a dovedit asta. I-am spus: "Lucian, faci ce vrei". Mi-a zis că vrea să plece: "Ce să mai fac aici? Nu am loc! Vreau să plec la profesionişti!". I-am spus că are calităţi de profesionist. A ţinut minte. Fără să am vreo intenţie cu el. Era un copil. Avea 22 de ani. Asta e o decizie dificilă. Gândeşte-te bine. Mi-a zis că vrea să treacă la profesionişti.

Lucian a dat probe la Interbox. Motivul? „Interbox se săturase de români"

Cum au decurs discuţiile cu cei de la Interbox? Am zis "Hai să vorbim cu Interbox". Trebuia să fie meciul cu Callist (n.r. - al lui Doroftei). La Bucureşti. I-am sunat, le-am spus, au venit în România, îl ştiau de la Mondialele din Thailanda. Dar nu erau... Şi cu atât mai mult după meciul cu Callist, după ceea ce trebuia să fie, după istoria cu Callist, au zis NU. Interbox se săturase de români atunci. Eu am insistat destul de mult şi şansa a fost că cel care are acum cele mai multe acţiuni la Interbox, Eric Lucas. Le-am zis: "Luaţi-l, plătesc eu, ţineţi-l două săptămâni, vorbim după aceea!"

L-au ţinut în probe?!!! Da! Apoi, după ce l-au văzut cum boxează, au venit în România şi au zis: "Semnăm acum contractul!". După ce a semnat, l-am întrebat pe Lucian dacă vrea bani, fiindcă banii veneau destul de repede, dar drumul este mai greu. Şi era un băiat pentru care 100 de dolari contau. Contau, credeţi-mă! Nu, mi-a zis, vreau să ajung campion mondial. Asta ca să ştiu ce punem în contract. Vrei bani mai mulţi la început, dar nu faci performanţă sau vrei performanţă, iar banii vor veni mai târziu? Vedeţi acum ce a ales. Aţi luat vreun comision? Ivon Michel a spus de faţă cu Lucian că nu am luat nimic comision. Am avut în contract prevăzut că trebuie să am două bilete de intrare la meci, în momentul în care Lucian va deveni campion mondial. Chiar şi azi, chiar dacă nu mai sunt patronii de atunci, Interbox respectă înţelegerea asta. Nu că nu aş avea bani, dar am două bilete la meciurile lui. La fiecare meci al lui. Am spus chestia asta ca Lucian să nu creadă vreodată că mi-am luat bani. Am făcut-o pentru el.

Rudel Obreja stă în umbra campionului FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

În Canada, cu o paporniţă, la minus 20 de grade

Cum s-a descurcat în Canada? În momentul în care a ajuns în Canada, la minus 20 de grade, cu o paporniţă în mână, era al nimănui. Nu spunea nici măcar "Bună ziua". Nici în engleză, nici în franceză. În 2003, pe stradă îţi îngheţa nasul de frig. A zis: "Ce fac eu aici?". A vrut să plece. Dar, până la urmă, a avut tăria să stea şi să îndure tot. Nu a fost uşor. Astăzi e frumos. Toată lumea îl pupă, îl salută şi îl respectă. Are tot ce-i trebuie, are toate facilităţile la picioare. Atunci, nu le avea. A ştiut şi d'asta poţi să ajungi mare. În momentul, şi cu atât mai mult în box, în care înveţi ce înseamnă suferinţa, greul, poţi ajunge sus. Altfel, nu. Unii uită de unde au plecat... Există sportivi care fac performanţă, în special negrii, pleacă de jos şi când dau de bani lanțuri pe ei, maşini scumpe. De ce? E refularea aia a faptului că, gata, am făcut bani. Şi se lasă. Şi ăsta e un lucru extraordinar pentru Lucian. Vorbeam cu Stephane Larouche legat de asta. Stephane spune: "Are ce îi trebuie. Să te scoli în fiecare dimineaţă la ora 6.00, în condiţiile în care ai tot ce îţi trebuie şi să munceşti cât munceşte el într-un an de zile, asta denotă putere interioară". Gândiţi-vă că Lucian stă două luni în cantonament în care nici prietena lui nu... Şi e un băiat la 30 de ani tânăr, frumos, bine făcut, cu tot ce îi trebuie, cu bani şi acceptă toate restricţiile astea. Şi asta se poate întâmpla de două-trei ori pe an. Unii s-ar fi mulţumit cu două-trei meciuri şi gata! Bateţi vreun apropo la Doroftei? Avem exemple. Nu vreau să le dăm, dar avem exemple. Eu vorbesc de box, unde ştiu despre ce e vorba. E ăla (n.r. - Doroftei) care tot ţipă şi înjură. Dar nu are sens să vorbesc eu. Lumea poate să facă diferenţa. Odată în plus e de apreciat şi de subliniat acest caracter. Vine vorbeşte cu oricine. Nu are iaht, nu are maşini de lux. Ce maşină conduce în Canada? O Acura. E clasa de lux de la Honda. I-o dau ăia de câte ori se schimbă modelul. Îi dau maşină nouă. Deci, nu e maşina lui. Au venit modelele mari să facă reclamă la ele pentru ei. Când el încă nu era cunoscut, un tip de la el, din orăşelul lui de lângă Montreal, a venit şi i-a spus: "Domne, uite, pune şi tu tricoul ăsta pe tine şi îţi dăm maşină ca să umbli cu ea!". L-a ajutat atunci când el era încă mic. Şi în momentul în care au venit ăştia marii, el a zis, nu! "Ăştia au avut încredere în mine, eu merg cu ei până la capăt. Au venit la mine când eu eram un nimeni", aşa spune. Şi astăzi umblă cu Acura pe el, în condiţiile în care poate să facă pentru Ferrari. Aici încă o dată e vorba de caracterul lui. Care au fost primii bani primiţi de Lucian? Când a semnat cu Interbox, i-au dat un bonus la instalare. Ceva la ordinul de zeci de mii, dar nu peste 30.000! Foarte puţin, comparativ cu ceea ce e astăzi. Foarte mult comparativ cu ceea ce era atunci. Dar el nu s-a uitat la bonusul de la semnătură. Îi trebuiau şi banii ăia. A prins o conjunctură destul de favorabilă, pentru că, la vremea respectivă, Interbox funcţiona mult mai bine decât funcţionează astăzi, din punct de vedere al facilităţilor oferite sportivilor. Astăzi, nu mai oferă sportivilor ce oferea atunci. Să-i dea şi casă, şi masă, şi salariu, şi toate cele, să aibă grijă de maşină, de toate cele. Astăzi plăteşte tot. Are un contract cu Interbox în care Interbox primeşte atât din ceea ce face el. Astăzi, el e cloşca, sponsorul dacă vreţi. Şi mai e ceva: el e Interbox azi! Dacă Lucian pleacă de acolo, Interbox-ului îi vine greu.

De ce a ales Canada şi nu Statele Unite ale Americii? Am avut o experienţă cu Daniel Dăncuţă, în SUA. Care a stat în SUA şi eu am fost acolo în 1994 şi am stat cu el o vreme. Şi am putut să fac diferenţele între cum gândesc americanii şi care e mentalitatea lor. Pe Dăncuţă l-au forţat foarte tare. De ce Interbox şi nu alt club? E un domn, Adrian Teodorescu, care a fugit din România prin anii '85-'86, care i-a avut pe Jo Jo Dan, Puiu Victor şi Râşco Claudiu. El a venit în România să ia boxeri, să-l ia şi pe Lucian. Atunci i-am dat pe cei trei lui, nu am luat niciun leu, am stat lângă ei să facă contractele. El miza foarte mult pe Bute. Nu pot să spun că l-a vrut doar pe Bute, dar îl vroia în mod special pe Bute. Ce am lăsat să se înţeleagă a fost că i-l dau pe Lucian, dar nu l-am dat. Am intuit atunci că Lucian o să aibă un alt drum, că are posibilităţi să ajungă sus şi nu l-am lăsat să plece. Şansă au avut şi alţii. Destinul ţi-l faci însă singur.

Ne-am dus de vreo 3-4 ori la ei într-o săptămână să stăm de vorbă. Lucian nu ştia ce să facă. M-a întrebat pe mine ce îl sfătuiesc. Nu te sfătuiesc eu, trebuie să iei singur decizia. L-am pus în situaţia să ia decizii singur încă de atunci. L-am lăsat să ia decizia singur.

De ce Money Channel şi nu alţii

Câţi bani a pierdut alegând să lupte la Nottingham? Îmi e greu să spun câţi bani a pierdut acceptând meciul la Nottingham. Vă spun doar că televiziunea americană nu va transmite în direct meciul. Din acest motiv, banii pe care televiziunea îi oferă sunt mult mai puţini. Cum rămâne cu Showtime-ul? Cu Showtime mai are contract pentru un meci. Să vedem dacă acesta e meciul. Depinde acum de avocaţi, de altele. N-am auzit însă ca Interbox să vrea să iasă din contractul cu Showtime. Nu am auzit că Interbox vrea să iasă din contractul cu Showtime. Probabil, vor avea loc noi negocieri.

De ce transmite Money Channel şi nu altă televiziune de la noi? Am existat discuţii cu două dintre televiziunile mari din România, care au invocat faptul că meciul lui Lucian ar trebui să fie promovat şi difuzat pe un asemenea post. A fost un argument viabil. Aţi văzut cu cine am semnat eu pentru meciul de la Bucureşti (n.r. - cu Pro TV). M-a interesat în primul rând expunerea. Dincolo de expunere, este şi partea de producţie. Aici nu a mai fost decizia mea. Acolo se joacă pe bani. Trebuie să pui banii pe masă. Degeaba te cheamă Pro TV sau TVR sau Antena 1, dacă discrepanţa dintre ce dă Money Channel şi ce daţi voi e mare, la revedere. A fost şi un genteleman agremeent de drept de primă opţiune pentru Money Channel. L-am respectat, dar banii au primat. Money Channel a oferit mult mai mult decât ceilalţi. "Lucian nu uită de unde a plecat, e un tip modest, dar nu umil. De unde a învățat? L-a învățat viața!” RUDEL OBREJA, șeful FR Box

DESPRE CONFLICTUL CU DOROFTEI

Care sunt până la urmă rădăcinile conflictului cu Doroftei? Se spune că la mijloc ar fi o femeie, mai exact soţia lui Leonard. Să vă spun cum stau lucrurile cum stau în mod clar, onest. Voi trebuie să-l cunoaşteţi pe Doroftei, ca să-l înţelegeţi. Să-l cunoaşteţi ca om. Aşa se întâmplă şi cu publicul. Publicul îl ia pentru ceea ce se întâmplă cu Doroftei 10 minute pe sticlă. Povestea cu femeia e o poveste născocită de el. De Doroftei? Am să vă spun cum s-a întâmplat treaba. Lucian era în România. Noi am rămas efectiv uimiţi, muţi, când am văzut acest scandal la modul ăsta. Eram împreună într-o cafenea şi am văzut ziarul în care a apărut. Scriind acolo că Lucian s-ar fi dat la Monica. Voi trebuie să o cunoaşteţi şi pe Monica. Monica e o femeie extraordinară. Acestei femei nu poţi să-i spui decât Săru mâna. Are trei copii. E o femeie care impune respect. Trebuie să-l cunoaşteţi şi pe Lucian, care n-ar fi făcut chestia asta niciodată. Nici el, dar nici Monica nu i-ar fi dat şansa sau altcuiva. Niciodată. E o femeie frumoasă, dar care te ţine la distanţă. Atunci, de unde până unde? În paranoia lui, asta e, nebunia asta. Citeam cu el şi nu ne venea să credem. Culmea e că îl sună Doroftei pe Lucian. Şi zice: "Lucian, hai să dăm o dezminţire!". Şi Lucian i-a zis: "Moşule, dă tu dezminţire, că tu ai dat declaraţia. Eu nu mă bag în scandalul ăsta". Iar acest meci e întreţinut pentru că el face declaraţiile pe care le face. Trebuie să vă mărturisesc că au fost porniri la început când Lucian a zis: "Stai puţin că...". Doroftei mi-a zis de multe ori că e invenţia presei, că voi îl provocaţi, că nu mai face. A dat interviu că n-a zis, că nu îl mai atacă pe Obreja. Eu n-am nimic cu el.

Citiţi şi:

  • "Evenimentul zilei" l-a găsit pe kazahul care l-a făcut K.O. pe Lucian Bute. AFLĂ ce compliment i-a făcut românului
  • Tricolorul României, interzis la meciul lui Bute. Cum comentaţi decizia?
  • Bute: "E momentul să demonstrez tuturor că sunt cel mai bun luptător"
  • Mihai Leu: "Bute va câştiga. E mai inteligent!"

Ne puteți urmări și pe Google News