Pe fondul acestui eveniment, au fost desfășurate mai multe anchete pentru a stabili exact cum au stat lucrurile. Părinții copilului au lansat acuzații grave la adresa preotului, declarând că băiatul în vârstă de 11 ani a fost snopit în bătaie și a ajuns la spital în stare gravă.

„Mâna dreaptă era plină de sânge, s-a dus fuga la baie, s-a spălat şi a fugit fără ca să acorde un ajutor copilului. Spunând la copii că dacă nu vă cuminţiţi, păţiţi toţi ca el”, a precizat tatăl copilului. „L-a izbit cu capul de perete. L-a luat de urechi şi l-a ţinut aşa nu ştiu câte minute şi l-a izbit cu capul de perete”, a declarat mama copilului.  Ba mai mult, părinții mai susțin că, în momentul în care și-a dat seama ce a făcut, preotul a fugit din sala de clasă și nu i-a acordat primul ajutor elevului. În timp ce încerca să se ducă spre casă, acesta s-a prăbușit în fața școlii.

Preotul a declarat că nu a recurs la un asemenea gest de violență și doar l-a urecheat pe copil.

În acest context, nu a mai fost decât un pas până ca dezbaterea să ajungă pe Facebook, reţea de socializare de unde provine şi următoarea postare, care pune evenimentele de mai sus într-o altă lumină:

„Despre preotul din Botoșani aflăm între timp: că acel copil nu a fost agresat sau umplut de sânge – camerele școlii și ale primăriei arată că băiatul pleacă de la școală fără nici o urmă de agresiune; a fost doar tras de ureche de profesorul de religie, după ce a încercat să-și lovească dascălul cu șutul, la sfârșitul orei; după o oră în care l-a deranjat în continuu pe profesor, inclusiv cu tot felul de măscări; profesorul de religie nu i-a cerut să-și facă cruce – știind că elevul este penticostal; tatăl copilului, de etnie rromă, ar fi agresat în trecut un alt profesor al școlii.

În plus, presa l-a desființat, pur și simplu, pe acel profesor fără să-i ceară nimeni un punct de vedere – sau punctul de vedere al ierarhilor săi. Iar filmulețul pe care l-a dat B1TV în loop și care ar fi demonstrat agresiunea e un filmuleț de acum șapte ani despre un alt caz; și nu e din Botoșani, e din Suceava. Cum ar veni, fraudă cu bună știință și pe față.

Nu știu cum se cheamă asta. Anticlericalismul e una, dar să desființezi un om în acest fel este cu totul altceva. Înțeleg, ne bucurăm că am „demascat” cu mânie proletară un „popă violent” – dar dacă contextul e cu totul altul, și dacă adevărul e cu totul altul? Am jubilat, am făcut mult trafic pe net și puncte de audiență, dar prețul e că am distrus un om. I-am distrus reputația, l-am distrus și psihic. Cam acesta e „jurnalismul” în ziua de azi. ProTv, B1TV și toate celelalte televiziuni „deontologice”, „de știri”. Că tot vorbim și de #fakenews.”

 

Te-ar putea interesa și: