Peste un sfert din populaţia de patru milioane de locuitori a Bosniei a fost afectată de cele mai grave inundaţii ce au lovit Balcanii în mai mult de un secol, a afirmat, azi, ministrul de Externe bosniac, Zlatko Lagumdzija, relatează Reuters.
El a declarat că peste 100.000 de case şi alte clădiri nu mai sunt utilizabile şi aproximativ un milion de persoane nu mai au acces la apă potabilă. „Consecinţele inundaţiilor sunt devastatoare”, a declarat Lagumdzija.
Potrivit DPA, bilanţul oficial al morţilor în inundaţiile din Serbia, Bosnia şi Croaţia a crescut la 39, dar alte persoane sunt date în continuare dispărute.
Autorităţile în Serbia au anunţat 19 morţi, dintre care 12 numai în oraşul Obrenovac, în apropiere de Belgrad, cel mai puternic lovit de intemperii, potrivit Agerpres.
În Bosnia, un nou bilanţ indică 19 morţi şi opt persoane dispărute. Majoritatea victimelor au fost descoperite la Doboj.
În Croaţia s-a înregistrat o victimă.
Ajutoare din străinătate pentru Serbia
Naţiunile Unite, Federaţia Rusă şi multe state europene şi din alte regiuni au trimis Serbiei ajutoare materiale şi echipe de salvare pentru a o ajuta să depăşească efectele inundaţiilor devastatoare din ultimele zile, a anunţat Biroul de presă al Ministerului de Interne sârb, transmite Tanjug.
Primul transport al ajutorului din partea ONU, conţinând generatoare de curent electric, pompe de apă şi bărci de salvare a ajuns, sâmbătă, pe aeroportul internaţional „Nikola Tesla” din Belgrad.
Al doilea transport trimis de Naţiunile Unite, conţinând în principal alimente şi apă, urmează să ajungă luni în Serbia. ONU a creat o echipă în cadrul Sectorului pentru situaţii de urgenţă pentru a coordona eforturile de salvare şi a ajuta autorităţile sârbe să gestioneze efectele inundaţiilor.
Franţa a trimis sâmbătă 40 de lucrători specializaţi în apărare contra inundaţiilor, alături de echipament adecvat şi bărci de salvare.
Echipe de salvatori din 17 state, echipaţi cu pompe de mare capacitate şi bărci de salvare, conlucrează cu autorităţile sârbe pentru evacuarea sinistraţilor.
Din partea Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, în oraşul Obrenovac acţionează 76 de salvatori. Rusia a mai trimis încă două avioane-cargo încărcate cu ajutoare umanitare, bărci de salvare şi echipament specializat. Germania,
Elveţia, Belarus şi Macedonia, precum şi misiunea EULEX au trimis elicoptere. Alte şapte elicoptere de salvare din Ungaria şi Slovenia sunt coordonate de unitatea de elicoptere din cadrul Ministerului sârb de Interne.
Azerbaidjanul a trimis bărci cu motor, generatoare diesel, pompe de drenaj şi alte echipamente, acestea ajungând luni la Belgrad.
Croaţia şi Macedonia au trimis 65, respectiv 25 de tone de apă potabilă, iar reprezentaţi ai diasporei sârbe trimit de asemenea în Serbia alimente şi apă potabilă.