Borisov s-a plâns de democraţia "scumpă"

Borisov construieste tancuri

Premierul nu vrea alte alegeri peste câteva luni, preşedintele a replicat  - "alegerile trebuiau să aibă loc anul trecut"

SEGA (Bulgaria), 4 aprilie 2021 - În ziua alegerilor, prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a intrat într-o nouă dedublare de personalitate. În timp ce a votat în Bankia, lângă Sofia, el a vorbit atât ca un mare democrat, cât și ca un politician care se opune cheltuirii banilor pentru democrație. În același timp, el l-a criticat pe președintele Radev pentru data timpurie a votului, deși el personal a insistat cu câteva luni în urmă asupra unei date chiar mai timpurii. Președintele l-a contrazis că alegerile ar fi trebuit să aibă loc vara trecută, când au început protestele împotriva premierului Borisov.

"Acestea sunt cele mai scumpe alegeri - să știe cei care spun că ar trebui să o ţinem  tot în alegeri. Nu am făcut calculul exact, dar aproape 50 de milioane de leva s-au dus pentru vaccinuri, aproape 50 de milioane de leva pentru maşinile de vot. Peste 9000 de maşini de vot au fost luate, importate, distribuite pentru oameni, astfel încât aceştia să poată vota și alegerile să fie corecte și transparente. Acest lucru costă mulți bani. Peste 150 de milioane de leva, în opinia mea, vor costa alegerile. "Iar dacă cineva vrea să dăm o dată la câteva luni câte 150 de milioane, în loc să mărim veniturile și pensiile, atunci este dreptul său. Am respectat întotdeauna ceea ce a spus și făcut poporul", a spus premierul bulgar.

În ceea ce privește data alegerilor, Borisov a spus: "Ar fi putut fi cu o săptămână mai târziu, dacă nu ar fi fost încăpățânarea președintelui. Am făcut ceea ce a dorit poporul. Vedeți datele legate de cei infectați - 25, 20, 18% probe pozitive. Trece al treilea val". Borisov a făcut declarații similare şi în zilele precedente. De fapt, el a fost unul dintre cei care l-au atacat dur pe preşedintele Radev în ianuarie pentru exact alte afirmaţii - că a programat votul la prima dată posibilă, 28 martie.

 

Pariu uriaş

"Haosul ar fi fost evitat și viața multor bulgari ar fi fost salvată. Mii de familii și companii bulgare ar fi fost salvate de faliment", a spus președintele Rumen Radev despre criticile lui Borisov legate de data alegerilor.

Potrivit preşedintelui bulgar, oamenii consideră că există o miză mare în aceste alegeri și de aceea se așteaptă ca mulți să voteze. 

"Am votat împotriva prăbuşirii statalității, fărădelegilor și corupției. Am votat pentru o Bulgaria liberă, corectă și prosperă. Cred că, deși este dificil, bulgarii își iau soarta în propriile mâini. Aceste alegeri vor fi primul pas către normalitate, către revenire la legi și reguli. Pentru realizarea puterii acțiunii colective, pentru dezlănțuirea imensului potențial pe care îl are poporul nostru", a declarat șeful statului reporterilor după vot.

El a cerut tuturor bulgarilor adulți să voteze, „altfel istoria ne va trimite la un exeman restant de democraţie”.

Președintele a spus că a fost prima dată când a văzut atât de mulți oameni să voteze într-o secție de vot unde își exercita el acest drept. Potrivit lui Radev, acest lucru arată că bulgarii s-au angajat să voteze la aceste alegeri.

Așteptările lui Radev sunt pentru un parlament stabil, cu legitimitate, astfel încât Bulgaria să aibă un guvern puternic și stabil.

SUME

Au fost achiziționate 9.600 de mașini de vot pentru votul automat la actualele alegeri din Bulgaria. Achizițiile publice s-au ridicat la 43 de milioane de leva. În practică, la viitoarele alegeri nu ar trebui cheltuiți alţi bani, ci să se folosească maşinile de vot cumpărate deja.

 

Traducerea: Mirela Petrescu/cciulu