Boris Tadici: Serbia nu îşi va abandona cetăţenii din Kosovo pentru UE

Preşedintele sârb, Boris Tadici, a evocat ieri, pentru prima dată în ultimele săptămâni, posibilitatea ca Belgradul să nu obţină, la sfârşitul anului, statutul de candidat la UE din cauza problemei Kosovo, avertizând că Serbia nu îşi va abandona cetăţenii din fosta provincie.

"Trebuie să le spunem limpede cetăţenilor că este posibil ca să nu obţinem statutul de candidat la sfârşitul anului şi nici o dată exactă pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană", a declarat Boris Tadici agenţiei Tanjug.

Preşedintele sârb se arătase însă recent mai optimist în această privinţă, după arestarea ultimilor doi criminali de război căutaţi de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, printre care Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci.

Potrivit AFP, citată de Agerpres, vizita efectuată marţi, la Belgrad, de cancelarul german, Angela Merkel, a temperat speranţele sârbilor. Şefa executivului de la Berlin a enumerat mai multe condiţii pentru ca Serbia să obţină acest statut la sfârşitul lui 2011, în special o ameliorare sensibilă a relaţiilor Belgradului cu Pristina şi eliminarea instituţiilor sârbe din nordul Kosovo unde populaţia sârbă este majoritară. O cerere nefirească

"Serbia nu-şi va abandona poporul din Kosovo. Ea nu va renunţa nici la integrarea europeană (...) Serbia nu va renunţa la niciunul dintre interesele sale legitime", a subliniat Tadici.

Sârbii din nordul Kosovo nu recunosc autorităţile de la Priştina şi nu vor să depindă decât de Belgrad. Statul sârb este prezent în nordul Kosovo sub forma administraţiilor locale orientate spre Belgrad, gestionând şcoli, dispensare, reţeaua poştală.

"Cererea ca Republica Serbia să participe la abolirea instituţiilor naţionale, cum ar fi, de exemplu, spitale şi şcoli, nu este pur şi simplu un lucru natural, iar Serbia nu poate accepta o asemenea solicitare", a avertizat Tadici.