Boris Johnson vrea Ucraina în NATO. Dmitri Medvedev: Trebuie internat

Dmitri Medvedev. Sursa foto: Facebook

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, i-a recomandat fostului premier britanic Boris Johnson să se interneze la nebuni. Acesta a mai spus că Johnson nu își permite să facă pe durul.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că fostul premier britanic Boris Johnson este un pensionar prost și că este cazul să se interneze la nebuni. Atacul omului lui Vladimir Putin vine după ce Johnson s-a oferit să admită Ucraina în NATO.

„El, un prost pensionar, ar trebui să fie internat fără condiții într-un spital de nebuni. Acolo va putea să facă pe durul printre ai săi, cerând începerea celui de-al treilea război mondial”, a scris Medvedev pe Telegram.

Dmitri Medvedev a citat și câteva versuri din cântecul lui Vladimir Visoțki „Scrisoare către editorul programului de televiziune 'Evident - Incredibil' dintr-un ospiciu”, descriind dorința pacienților clinicii de a rezolva misterul Triunghiului Bermudelor. În aceste versuri este vorba despre un om care este considerat bolnav mintal și de pacienții internați la nebuni.

Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Johnson vrea Ucraina în NATO

Boris Johnson a acuzat NATO că ignoră lecţiile istoriei. Fostul premier a mai spus că ezitarea alianţei în privinţa Ucrainei îl va încuraja pe Vladimir Putin să continue atacurile. „Ezitarea NATO în privinţa admiterii Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică riscă să o împingă înapoi în orbita Moscovei”, a acuzat vineri fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson.

Ucraina a crezut că reuniunea NATO din acest an se va încheia cu o declaraţie clară din partea membrilor alianţei militare că poate deveni membră după ce războiul cu Rusia se va încheia.

Cu toate astea, NATO a declarat că „va fi în măsură să adreseze o invitaţie Ucrainei atunci când aliaţii vor fi de acord şi condiţiile vor fi îndeplinite”.

Boris Johnson a spus că nicio ţară nu a făcut „mai mult sau nu a încercat mai mult decât Ucraina să demonstreze că este aptă să devină membră a NATO”. „Tot ceea ce trebuia să facă Alianţa la Vilnius era să stabilească un calendar, nu pentru o aderare instantanee; acest lucru nu are sens atâta timp cât războiul este în desfăşurare, ci pentru aderare imediat ce se obţine victoria”, a spus Johnson.

Şi a întrebat: „Când vom învăţa lecţia ultimilor 20 de ani de gestionare a lui Putin? Tocmai ambiguitatea noastră, ezitarea noastră, este ceea ce l-a determinat să invadeze. Atâta timp cât crede că există o şansă de a readuce Ucraina pe orbita Moscovei, atâta timp cât crede că poate recrea Uniunea Sovietică, va încerca”.