Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat astăzi un program de investiții de 5 miliarde de lire, ca parte a planului de reconstrucție a țării după pandemie, informează Rador.
Banii vor fi folosiți în proiecte de infrastructură, pentru spitale, școli, transport și închisori. Opoziția susține însă că programul anunțat de premier nu răspunde crizei economice profunde prin care trece Regatul Unit.
Premierul Boris Johnson a comparat programul său de investiții anunțat astăzi cu cel al președintelui Statelor Unite Franklin Roosevelt, cu care a redresat economia americană după marea recesiune economică din anii '30. Într-un discurs ținut în Dudley, un oraș industrial din centrul Angliei, care în mod neașteptat a votat cu Boris Johnson în alegerile din decembrie, premierul britanic a anunţat un program de investiții de 5 milierde de lire, ca parte a unui plan de reconstrucție a țării după pandemie.
,,Vom construi, vom construi, vom construi! Vom construi mai bine, vom construi mai ecologic, vom construi mai repede'', a spus Boris Johnson.
Opoziția a răspuns la discursul premierului, spunând că promisiunile lui nu sunt nici noi, nici ambițioase.
"Suntem în faţa unei crizei economice nemaivăzută de o generație. Ceea ce a fost anunțat este un program de investiții, care echivalează cu mai puțin de 100 de lire pe cap de locuitor" - a spus liderul opoziției Sir Keir Starmer.
Opoziția mai susține că discursul de astăzi al premierului britanic ar fi o încercare de a distrage atenția de la strategia dezastruoasă a crizei sanitare, care a lăsat în urmă în Marea Britanie peste 43.000 de decese.
Sursa: Rador