Boris Johnson și Jeremy Corbyn își joacă viitorul politic, arbitrați de Macron care trișează pentru premierul conservator

Boris Johnson și Jeremy Corbyn își joacă viitorul politic, arbitrați de Macron care trișează pentru premierul conservator

Bătălia pentru Brexit a ajuns, de fapt, bătălia pentru câștigarea alegerilor anticipate interne de la Londra.

Nu a mai rămas nimic din politica britanică după marele tăvălug al Brexitului, care a acoperit tot – timp, preocupări, energii, confruntări. Nu se mai fac politici publice pentru nevoile curente, nu se mai dezbat proiecte pe termen mediu și lung, totul e monopolizat de Brexit. Și cum procesul a intrat în impas, după retragerea acordului de la dezbatere de către premier, am ajuns la un fel de șah etern între marii competitori, totul mutându-se în planul electoral intern, strict egoist și concentrat pe voturi și putere. Atât. Mai grav atunci când este chemat ca arbitru un jucător extern, Emmanuel Macron, Președintele Franței, acesta alege să se singularizeze și să joace pe degete Uniunea Europeană pentru beneficiul premierului conservator, din dorința de a vedea mai repede Londra în afara din UE.

Într-adevăr, discuția este mult mai largă iar principiile sunt egale cu cele pe care le propune și ne anunță că le apără Președintele francez. Dacă, în opinia sa, nu este acceptabilă, din nou, prelungirea de dragul prelungirii și fără un motiv major întemeiat – alegeri anticipate, referendum - vă propun și eu două principii la care să ne gândim: UE nu trebuie să fie arbitru în dezbaterea britanică pentru Brexit în sensul promovării unui competitor intern sau altul și greutatea și deciziile Brexitului revin Londrei, nicidecum ale UE, pentru că nu UE dă Marea Britanie afară din Uniune, ci Marea Britanie a decis să părăsească UE. Deci orice acțiune care ar afecta aceste principii ar trebui gândită de două ori și evitată complet.

Să mai vorbim despre nevoia de unitate a UE în materie de Brexit? Ăsta e un principiu deja acceptat, votat, întărit. Să discutăm despre faptul că interesul UE ar fi să rămână cu toți membrii săi, nu să sprijine ieșirea unuia, chiar și dacă ar fi cel mai recalcitrant, pentru că toți împreună asigură bogăția diversității, relevanța economică și contribuția substanțială în materie de securitate în Europa? Sau despre faptul că ușa rămâne oricând deschisă pentru ca Londra să revină în Uniune, acum, după un eventual referendum de validare al Acordului sau în viitor?

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar să vedem unde suntem: în șahul etern al politicii interne britanice, Conservatorii lui Boris Johnson își doresc aprobarea Acordului pentru Brexit dar cu modificări minimale, deci cât mai puțină dezbatere, pentru că majoritate nu au; își doresc alegeri anticipate, pentru o altă majoritate care să garanteze varianta lor de Brexit. Și își doresc angajarea datei alegerilor anticipate care să permită dizolvarea Parlamentului cât mai repede. Cu orice mijloc. Nu degeaba, luni după-amiază vor cere vot pentru anticipate- sunt necesare două treimi, deci și votul laburiștilor, care vor garanția că nu se iese fără acord și care nu vor vota din rațiuni interne, majoritatea opunându-se anticipatelor. Pentru că și în interiorul laburiștilor e furtună.

Laburiștii își doresc dezbaterea pe îndelete a Acordului, cu două amendamente cheie care să intre în text: rămânerea Marii Britanii în Uniunea Vamală – ar rezolva problema back-stop-ului sau a vămii de jur împrejurul insulei irlandeze – și referendum popular cu o decizie de validare a acordului final (după modificări) sau de rămânere în UE. Apoi își doresc referendumul înaintea alegerilor anticipate. Și ei știu că, în cazul unei victorii a acordului și intrării în anticipate, Conservatorii câștigă, mai grav, chiar conservatorii apripiați lui Boris Johnson, după eliminarea celor ponderați din partid, alături de cei de la Brexit Party ai lui Nigel Farage.

Care e rolul lui Emmanuel Macron? Amânarea unei decizii în săptămâna care a trecut permite presiunea asupra parlamentarilor britanici pentru votarea unui angajament de alegeri anticipate luni. Asta le cere Boris Johnson. Consecința este că la 8 noiembrie este dizolvat Parlamentul. Și, în plus, asta asigură o dezbatere scurtă asupra acordului, cu puține modificări și alterări. Dacă nu, Premierul Boris Johnson anunță că intră în grevă și nu mai dă nimic de lucru Parlamentului, nu-l lasă să dezbată acordul de peste 100 de pagini – în sistemul britanic Premierul și majoritatea decid ce pun pe masa Parlamentului și asupra căror legi se cere dezbaterea – până nu obține anticipatele. Deci Franța a acceptat să joace acest rol care, în afara problemelor de principiu subliniate mai sus, a ingerinței în politica internă britanică și a arbitrajului cu trișare în favoarea unui competitor, riscă să producă și un Brexit accidental fără acord, dacă impinge decizia în ultimul moment.

Opțiunile nu sunt foarte multe, dar cert e că și premierul Boris Johnson, și liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, își joacă soarta de politicieni în următoarele luni până la noul termen al Brexitului. O știu ambii. Iar idea arbitrajului extern venit de la un stat membru UE, Franța, care își dorește cu încrâncenare ieșirea Marii Britanii – rămâne singurul stat cu arma nucleară și membru permanent în Consiliul de Securitate membru al UE și-și poate juca excepționalismul pe zona de securitate și apărare – este la fel de complicat și angajează UE într-un joc în care ar trebui să fie un spectator extern, eventual facilitator de consens, nu instrument de forțare politică, într-un stat unde cea mai importantă decizie de câteva decenii împarte societatea fix în două și fără a înclina decisiv și substantial într-o direcție sau alta.

Pentru că, pe fond, Brexitul e așa de greu de obținut din mai multe motive: trecerea la limită a referendumului, acum mai bine de 3 ani; schimbarea opiniei publice, după ce lumea a realizat ce înseamnă ieșirea din UE; iar după apariția celor două tipuri de acorduri, May și Johnson, ruptura e și mai profundă iar falia și mai greu de acoperit. Se încearcă forțarea unei soluții, în locul unui acord cât de cât consensual despre viitor care să fie acceptabil unui număr cât mai mare de britanici, pentru că e vorba despre viitorul țării lor și a cetățenilor săi, a tuturor cetățățenilor săi, Brexit-eri și cei ce s-ar dori rămași în UE, cei care vor părăsirea cu orice preț și fără nici o constrângere a UE și cei care doresc o relație cât mai apropiată cu UE după ieșire.