Cristi Borcea (50 de ani) a ieșit din nou public după o lungă pauză. Fostul acționar al trupei „roș-albe” a făcut câteva anunțuri surprinzătoare.
Cristi Borcea a mărturisit că Dinamo l-a dorit pe Dan Petrescu, actualul antrenor al lui CFR Cluj. Astfel, clubul din Ștefan cel Mare a discutat cu „Super Dan” în privința numirii sale în fruntea echipei în 2008, dar acesta nu a putut ajunge la Dinamo după ce Dumitru Bucșaru, patronul Unirii Urziceni, s-a opus acestui transfer.
„CFR Cluj are un antrenor extraordinar. Am vrut să-l iau pe Dan Petrescu la Dinamo. Am venit cu 500.000 de euro. Mă pusesem de acord cu el. Trebuia numai ca Victor Becali să discute cu Dumitru Bucșaru. A fost înainte de sezonul câștigat de Urziceni.
Marele anunț făcut de Cristi Borcea. Suporterii dinamoviști sunt în extaz
I-am adus 500.000 de euro imediat. El e foarte corect, d-asta e și antrenor mare. A zis «Eu îmi dau acceptul, dar să iei acceptul patronului». Nu și-a dat Bucșaru acordul. E prima dată când spun asta. Pe Dinamo voia s-o antreneze orcine. Aveam cei mai buni jucători și cel mai mare buget.
Acum, dacă aș fi la Dinamo, l-aș lăsa pe Mihalcea. A fost în perioada asta grea, ce să-i mai ceri? A fost și națională... Mai dinamovist ca el câți să fie acum? Vorbesc despre momentul de față”, a declarat Cristi Borcea la Realitatea Plus.
În acel sezon, 2008-2009, Dinamo, pe atunci pregătită de Mircea Rednic, a terminat pe locul al doilea campionatul, în spatele Unirii lui Dan Petrescu.
Cristi Borcea, gest uluitor! E vorba de 100.000 de euro…
Aștfel, Borcea a făcut o afirmație uluitoare la adresa Stelei din 1986. „Am avut 70.000 de fani cu Hamburg, cu Liverpool, iar ei aveau 10.000 și restul soldați pe stadion! Generația de la sfârșitul anilor 70 cu Dinu, Dumitrache, Nunweiller a adus foarte mulți suporteri.
Steaua a devenit populară după succesul de la Sevilla, dar jumătate dintre jucătorii acelei echipe care a învins Barcelona erau dinamoviști de mici, Lăcătuș și Balint erau printre ei”, a declarat Cristi Borcea în emisiunea Realitatea Sportivă.