BOR este în doliu! Un duhovnic iubit de popor s-a stins

Părintele Simeon Zaharia. Sursa foto:  Facebook / Mănăstirea Sihăstria

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este în doliu. Unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai Bisericii Ortodoxe s-a stins din viața la vârsta de 95 de ani.

Duhovnicul de 95 de ani era membru al Mănăstirii Sihăstria. Este vorba despre Părintele Simeon Zaharia. În toată perioada în care acesta a făcut parte din clerul mănăstirii, acesta a sfătuit și îndrumat o mulțime de enoriași.

Zeci de mii de credincioși i-au cerut sprijinul. Părintele Simeon Zaharia a fost foarte implicat în viața enoriașilor săi, și a fost descris ca fiind înțelegător și săritor.

Părintele a intrat în viața monahală la vârsta de 26 de ani, alăturându-se Mănăstirii Sihăstria. Mai apoi, a fost călugărit la data de 5 iunie 1955, primind un nou nume, Serapion. De asemenea, duhovnicul a urmat școala monahală între anii 1954 și 1956.

Duhovnicul a fost din 1956 la Mănăstirea Putna

„La 16 mai 1956, a fost transferat la Mănăstirea Putna, alături de alți 14 părinți din Sihăstria și șapte din Mănăstirea Slatina, inclusiv Arhim. Cleopa Ilie, pentru a revigora viața monahală de acolo”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Sihăstria, în cadrul unei postări pe Facebook, în care a fost anunțată moartea acestuia.

Duhovnicul a fost hirotonit diacon de către Episcopul Teofil Herineanu, la Secuieni, în data de 8 iulie 1965, iar la 22 iulie 1956 a fost hirotonit ieromonah la Catedrala Episcopală din Roman.

Duhovnicul a locuit la Mănăstirea Putna din mai 1956 până în iulie 1960 și din iulie 1963 până în februarie 1977. Părintele Adrian Hrițcu i-a dat acolo hirotonia întru protosinghel în 1977 Iar, în conformitate cu Decretul 410/1959, a lucrat la Sihăstria din iulie 1960 până în iulie 1963.

Când are loc înmormântarea

„Între martie 1977 și octombrie 1992 a fost viețuitor 7 ani la Schitul Prodromu și 8 ani la Schitul Lacu, ambele din Sfântul Munte Athos. A avut ascultările principale de preot slujitor, eclesiarh și duhovnic. În luna octombrie 2000 a fost tuns în schima mare cu numele Simeon, de către Ieroschim. Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, Muntele Athos”, mai precizează mesajul postat pe pagina mănăstirii.

Ceremonia de înmormântare a duhovnicului Simeon Zaharia ar urma să aibă loc la data de 5 septembrie.

La ora 7:30, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria. Iar la ora 9.30, va începe slujba de înmormântare, potrivit Știripesurse.