Patriarhia Română a transmis marţi un comunicat de presă în care se opune introducerii în școală a orelor de educație sexuală și susține că un astfel de demers reprezintă „un atentat asupra inocenței copiilor, care îi poate marca pe viață”.
BOR critică introducerea anumitor ore în şcoli: Un atentat asupra inocenței copiilor. Amintim că legea educației sexuale a încins spiritele inclusiv în Parlament, între tabăra progresistă și cea conservatoare. După dezbaterea cu scandal de săptămâna trecută, Senatul ar urma să voteze azi proiectul, după care se ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional.
În acest context, senatorii AUR au anunţat încă de luni că vor vota împotriva introducerii educaţiei sexuale în şcoli. Acest subiect a stârnit o dezbatere amplă în societatea românească, în interiorul căreia sunt aduse argumente pro şi contra despre necesitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli. O întrebare se află în centrul acestei discuţii: este necesar ca elevii să învețe despre sex la școală?
De ce a retrimis Iohannis proiectul la reexaminare
Şi dacă da, în ce formă trebuie să se întâmple asta? Proiectul privind educația sexuală în școli a primit votul final în 2020, dar a fost retrimis spre reexaminare de preşedintele României, Klaus Iohannis. Liderul de la Cotroceni a fost nemulțumit de înlocuirea noțiunii de educație sexuală cu cea de educație sanitară. De asemenea, şeful statului a semnalat parlamentarilor și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților.
Singura formaţiune de acord cu solicitările preşedintelui a fost USR-PLUS. PNL şi UDMR au evitat să exprime un punct de vedere în dezbaterile de miercuri. Predarea educației sexuale în școli a fost eliminată din lege la propunerea PSD și PNL la 3 iunie. La acea vreme a avut loc votul final în plenul Camerei Deputaților. Au fost 269 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 35 de abțineri.
Vicepremierul Dan Barna a declarat că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu susţine proiectul introducerii educaţiei sexuale în şcoli, la fel cum susţine şi Daniel Funeriu, predecesorul său.
BOR rămâne cu acelaşi mesaj de respingere a proiectului
Şi în aprilie 2020, Biserica Ortodoxă Română a remis un comunicat în care a avut acelaşi punct de vedere. „Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum «ideologia de gen» sau de «recomandările» ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat Standarde pentru educația sexuală in Europa - un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății.
Ideologizarea informațiilor transmise elevilor în cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității.
Legea educaţiei sexuale, manipulare de amploare?
Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite «educație sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: 1. disoluția familiei 2. abandonul școlar.
(…) Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social.
În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).
Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului”, a transmis BOR.