Bombele pe care Rusia pe aruncă asupra Siriei sunt stropite cu apă sfinţită

Intervenţia militară a Rusiei în Siria beneficiază de tot suportul şi blagoslovirea Bisericii Ortodoxe Ruse. Mai mult decât atât, sunt şanse mari ca teroriştii ucişi de bombele ruseşti să ajungă direct în Împărăţia cerurilor pentru că acestea sunt “sfinţite şi binecuvântate” de înalţi ierarhi.

Slujbe, stropiri cu aghiasmă şi rugăciuni fierbinţi pentru că  “lupta împotriva terorismului este un război sfânt şi astăzi ţara noastră este poate cea care luptă cel mai activ”, după cum preciza purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, Vsevolod Ciaplin.

Imaginea ataşată acestui text surprinde stropirea unor avioane de luptă Suhoi 35 cu apă sfinţită, binecuvântare săvârşită de un episcop rus care nu face altceva decât să pună în practică îndemnurile superiorului său patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Acesta din urmă şi-a exprimat, într-un comunicat, sprijinul pentru loviturile aeriene ale Rusiei în Siria. “Rusia a luat o decizie responsabilă utilizând forţele sale armate pentru a apăra poporul sirian lovit de nenorocire”, a spus Patriarhul Kirill.

Patriarhul a dat asigurări că “se roagă pentru ca acest conflict local să nu devină un război de anvergură, ca utilizarea forţei să nu ducă la moartea civililor şi ca toţi militarii ruşi să se întoarcă acasă în viaţă”.

La rândul său, unul dintre principalii reprezentanţi ai comunităţii musulmane din Rusia, Marele Muftiu Talgat Tadjuddin, şi-a exprimat sprijinul pentru angajamentul militar rus în Siria.