Bombă socială, în Ferentari: 600 de oameni riscă să ajungă în stradă

Bombă socială, în Ferentari: 600 de oameni riscă să ajungă în stradă

La Școala gimnazială 136 din Sectorul 5 a avut loc, ieri, o dezbatere pe marginea unei situații de urgență determinate de perspectiva ca 600 de oameni să ajungă în stradă.

 Este vorba de 156 de familii nevoiașe care locuiesc în 18 blocuri din zona Iacob Andrei, din Ferentari.

Aceste blocuri sunt proprietatea SC Administrare Cazare Cantine SA, societate aflată în reorganizare judiciară. Lichidatorul vrea să valorifice toate activele societății, așa că a trimis oamenilor notificări de încetare a contractelor de închiriere, a explicat Roxana Dumbravă, reprezentanta Fundației Policy Center for Roma. Chiriașii plăteau până acum o chirie foarte mică, sub 100 de lei pe lună, prețul de vânzare pentru aceste garsoniere fiind de 5.000 de euro, practic prea mare pentru ca acești oameni să și-l poată permite. La întâlnirea de ieri au participat reprezentanți ai Ambasadelor Franței și SUA la București, precum și funcționari ai primăriei de sector, și ai Consiliului general al Capitalei. Dumbravă mai spune că Bogdan Georgescu, consilier general la Primăria Capitalei, ar fi propus ca soluție cumpărarea acestor garsoniere de autoritățile locale și transformarea lor în locuințe sociale. Propunerea ar urma să intre azi în discuția aleșilor.

Ne puteți urmări și pe Google News