„Bomba ninja". Racheta cu săbii care seamănă șoc și groază printre teroriști
- Luciana Popa
- 30 decembrie 2020, 19:33
În epoca în care jihadiștii seamănă teroare, americanii nu puteau inventa decât o armă supranumită ”Spaima teroriștilor”
O schimbare semnificativă a războiului care a avut loc în ultimele decenii a fost apariția munițiilor ghidate, arată o analiză publicată de NationalInterest.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, flote masive de bombardiere grele înnegreau cerul Europei, lăsând în urma lor praf și cenușă pe teritorii întregi, în efortul de afecta infrastructura industrială a țărilor atacate.
Mii de oameni au murit în aceste campanii de bombardamente care, astăzi, ar fi considerate inacceptabile de către comunitatea internațională.
Munițiile ghidate de precizie, cu autonomie și acuratețe din ce în ce mai mari, au înlocuit doctrina bombardamentelor masive cu mentalitatea loviturilor de precizie, mai eficiente și mai „prietenoase” pentru civili. Astăzi, daunele colaterale nu fac parte din trecut, dar valorile sale s-au modificat semnificativ.
Din acest considerent și din multe altele, a apărut racheta AGM-114R9X, numită și "bomba ninja" sau "spaima teroriștilor". Racheta în sine folosește o abordare destul de simplistă pentru a lichida anumite ținte, reducând în același timp șansele ca oricine din apropiere să fie rănit.
AGM-114R9X este o rachetă Hellfire cu focosul exploziv îndepărtat din partea centrală a corpului său. În locul focosului există șase lame extensibile care se aseamănă cu săbiile.
Oricât de brutală ar părea această metodă de lovire a unei ținte, utilizarea acestei rachete oferă mai multă siguranță pentru civilii din zonă, diminuând cât mai mult posibilitatea apariției unor victime colaterale în urma atacurilor. Fiecare lamă are o lungime de aproximativ 45 cm, oferind rachetei o „rază de ucidere” de numai aproximativ trei metri. Cuplați asta cu capacitățile de direcționare extrem de precise ale rachetei Hellfire și aveți o armă care îi poate ucide pe băieții răi, fără riscul unei explozii mai mari care i-ar putea răni pe alții.
Dezvoltarea armei a fost făcută de CIA în timpul administrației Obama și, până în prezent, a fost folosită doar de cîteva ori.
„Bomba ninja” a fost folosită anul trecut pentru a ucide teroriști în Siria, deși Pentagonul nu a recunoscut oficial niciodată că a recurs la ea.
Se crede că această rachetă acoperită de săbii a fost folosită doar de cîteva ori, sugerând faptul că AGM-114R9X face parte dintr-o producție limitată, care poate fi rezultatul modificării existente Platforme Hellfire.